duminică, aprilie 20, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Programul Tomata 2025: Noi reglementări pentru subvenția de 1.500 de euro pentru legumicultori

Guvernul a publicat în transparență decizională noile reglementări pentru Programul Tomata 2025, care oferă ajutor financiar legumicultorilor în valoare de 1.500 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați de solar sau seră. Ajutorul se acordă pentru culturi de legume în spații protejate și va fi disponibil pe o perioadă de trei ani, între 2025 și 2027. Proiectul prevede cerințe specifice pentru eligibilitate și stabilirea unor termene clare pentru depunerea cererilor de subvenție.

Programul Tomata se va acorda începând de anul acesta pentru legume cultivate în spații protejate, după cum urmează: tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar și/sau iute, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.

Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp cu respectarea cerințelor privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora. Suma maximă pe care o poate încasa un beneficiar este de 50.000 de euro.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 342.400.000 lei pentru anul 2025, iar pentru anii 2026 și 2027 sumele necesare schemei de ajutor de minimis se vor aproba prin hotărâre a Guvernului, în funcție de fondurile bugetare alocate MADR cu această destinație pentru fiecare an”, a comunicat MADR.

Dacă vor fi depășite fondurile aprobate anual, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce propornțional în vederea încadrării în bugetul alocat pentru fiecare an de aplicare a schemei. Programul Tomata se va derula prin direcțiile agricole județene.

Schema de ajutor se aplică pe întreg teritoriul româniei pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2025 – 2027, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, după cum urmează:

a) ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar şi/sau iute – Capsicum annuum L;
b) castraveţi – Cucumis sativus L;
c) ceapă verde – Allium cepa L.
d) fasole păstăi – Phaseolus vulgaris L;
e) salată – Lactuca sativa L
f) spanac – Spinacea oleracea L;
g) tomate – Solanum lycopersicum L;
h) varza – Brassica oleracea L;
i) vinete – Solanum melongena L.

Pentru a fi eligibilila acordarea ajutorului de minimis pentru producția de legume în spații protejate, fermierii trebuie:

a) să utilizeze o suprafață de minimum 1.000 mp, cu respectarea cerințelor legislative privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora și a densităților minime a plantelor la unitatea de suprafață;
b) să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;
c) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate în anul în care solicită sprijinul, respectiv la data solicitării sprijinului;
d) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor;
e) să obţină legume care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide;
f) să nu depășească, în sectorul producției primare de produse agricole, prin acordarea prezentului ajutor de minimis, echivalentul în lei a 50.000 euro//întreprindere/întreprindere unică pe durata ultimilor 3 ani.

Valorificarea producției se realizează prin cooperative, grupuri de producători, organizații de producători sau diret, în piețe, târguri, oboare, retail, industria de procesare.

Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate o constituie fila/filele din carnetul de comercializare a produselor agricole emise de beneficiarii persoane fizice și respectiv documentele fiscale de vânzare, e-facturi, pentru legumele care fac obiectul programului emise după data înregistrării cererii de înscriere în program.

Cererile se pot depune după aprobarea schemei de minimis, astfel:

-pentru anul 2025 – până la 30 mai inclusiv;
-pentru anii 2026 și 2027 – în perioada 2 februarie inclusiv – 15 aprilie inclusiv.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.

Verificările se realizează de către echipe mixte DAJ și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea existenței suprafețelor declarate și înființate, stabilirea suprafețelor cultivate și a densității culturilor înființate în fiecare spațiu protejat, după data depunerii cererii și până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după data efectuării verificărilor în teren și până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv a anului în care se solicită sprijinul.

Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se efectuează până la data de 24 octombrie inclusiv a anului în care solicită sprijinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles