luni, iunie 16, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Dr. Cristescu Dan Mihai, specializat în cardiologie, se alătură echipei Spitalului Orășenesc Cugir. Programul consultațiilor

Spitalul Orășenesc Cugir a angajat, începând de joi, 8 mai 2025, un medic specialist cardiolog, acoperind una dintre cele mai așteptate și necesare specializări medicale din zonă.

Noul medic, dr. Cristescu Dan Mihai, este originar din Timișoara, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și a efectuat rezidențiatul în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din același oraș. Specialistul a ales să profeseze la Cugir ca urmare a unei oferte primite din partea managerului unității, Florin Arion, și spune că a fost convins atât de echipa tânără, cât și de dotările moderne ale spitalului.

„Consider că Spitalul Orășenesc Cugir are condițiile necesare pentru a oferi îngrijire cardiologică de calitate. Prevenția rămâne un aspect esențial, iar consultațiile regulate pot face diferența în depistarea timpurie a bolilor cardiovasculare”, a declarat dr. Cristescu.

Managerul spitalului, Florin Arion, a subliniat că această reușită vine ca urmare a unei strategii susținute de atragere a medicilor pe specialitățile deficitare. „Faptul că un medic tânăr și bine pregătit vine dintr-un centru universitar precum Timișoara la Cugir este o dovadă clară că avem ce oferi. Pacienții noștri vor avea parte de îngrijire cardiologică aici, acasă, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în alte orașe.”

Consultațiile cardiologice se desfășoară în regim ambulatoriu, astfel:

-Joi: 08:00 – 19:00

-Vineri: 08:00 – 20:00

Durata maximă a unei consultații este de 30 de minute, iar programările se fac telefonic la numărul 0258 751 621, de luni până vineri, între orele 07:00 – 15:00. Pacienții trebuie să prezinte cardul de sănătate și bilet de trimitere de la medicul de familie sau dovada plății consultației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles