luni, iunie 16, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

ANAF lansează o campanie de informare fiscală dedicată medicilor: Ce informații conține ghidul

Pentru a sprijini cadrele medicale în respectarea obligațiilor fiscale, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o broșură informativă destinată profesioniștilor din domeniul medical care obțin venituri ca persoane fizice independente sau prin cabinete medicale individuale.

Publicația, valabilă la nivel național, include explicații clare privind regimul fiscal aplicabil veniturilor din servicii medicale sau stomatologice, fiind un instrument util pentru înțelegerea impozitării corecte, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile sociale și obligațiile declarative.

Deși serviciile medicale sunt, în general, scutite de TVA conform legislației în vigoare, controalele recente efectuate de ANAF au evidențiat cazuri în care această scutire nu se aplică. Situațiile apar în special la clinici care desfășoară activități mixte – cum ar fi cele estetice – fapt care poate duce la reconsiderarea tratamentului fiscal și impunerea TVA.

„Un caz concret vizează o clinică medicală care a oferit și servicii de estetică, iar ANAF a decis că aceste activități influențează tratamentul fiscal general, impunând plata TVA și pentru alte tipuri de consultații”, a explicat avocatul Luisiana Dobrinescu, partener coordonator la Dobrinescu Dobrev SCA.

Materialul informativ oferă lămuriri detaliate privind:

-declararea veniturilor prin Declarația Unică (D212),

-completarea Declarației anuale de venit (D204),

-modul de calcul al venitului net impozabil.

Documentul se adresează tuturor profesioniștilor care au obținut în 2024 venituri din activități medicale desfășurate individual sau în asocieri și continuă aceste activități și în 2025.

În plus, ANAF va organiza două sesiuni de informare online, programate pentru 15 și 21 mai 2025, unde participanții vor primi îndrumări practice despre completarea și transmiterea Declarației Unice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles