miercuri, aprilie 15, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Creșterea IRCC reduce accesul românilor la credite ipotecare. Veniturile minime necesare cresc, iar sumele împrumutate scad

Majorarea Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) la 6,06%, începând cu 1 octombrie 2025, are efecte semnificative asupra pieței creditelor ipotecare. Este cel mai ridicat nivel al indicatorului de la introducerea sa, în anul 2019, iar impactul se resimte direct în capacitatea de împrumut a românilor.

Potrivit unei analize realizate de AVBS Broker de Credite, noul nivel al IRCC reduce sumele maxime ce pot fi accesate și crește pragul minim al veniturilor necesare pentru obținerea finanțării. Astfel, o persoană care câștigă salariul mediu pe economie, respectiv 5.387 de lei net, poate contracta un credit ipotecar de cel mult 325.000 de lei, pe o perioadă de 30 de ani. În schimb, pentru cei cu salariul minim, de 2.574 lei net, valoarea maximă a împrumutului nu depășește 150.000 de lei.

Diferențele sunt explicate prin faptul că băncile păstrează aceleași limite de îndatorare – între 40% și 55%, în funcție de tipul creditului –, iar odată cu creșterea IRCC, ratele lunare devin mai mari. În consecință, venitul minim necesar pentru un împrumut de 500.000 de lei a crescut cu aproape 450 de lei față de trimestrul anterior.

„Pentru românii care câștigă salariul minim pe economie, 4.050 lei brut, respectiv 2.574 lei net, opțiunile de creditare sunt semnificativ limitate. În aceste condiții, suma maximă împrumutată, tot pentru un credit ipotecar, tot pe 360 de luni, este 150.000 lei, dacă persoana nu are alte datorii active”, a declarat Valentin Anghel, Fondator & CEO AVBS Broker de Credite.

Datele Institutului Național de Statistică arată că venitul total mediu lunar pe gospodărie, în trimestrul al doilea al anului, a fost de 9.502 lei, echivalentul a 3.824 lei pe persoană. Discrepanțele urban–rural rămân mari: în orașe veniturile sunt cu aproape 40% mai ridicate decât în mediul rural.

Creșterea IRCC afectează nu doar persoanele care doresc să acceseze noi credite, ci și pe cei care au deja împrumuturi active, întrucât ratele vor fi recalculate trimestrial.

„Creșterea IRCC este un semnal clar că piața creditelor traversează o perioadă în care planificarea financiară devine mai importantă ca oricând. Românii trebuie să își verifice periodic eligibilitatea și să compare ofertele disponibile, pentru a evita riscul de supraîndatorare. Printr-o analiză profesionistă și asistență financiară personalizată, fiecare client poate descoperi soluții potrivite profilului său, fie că vorbim despre refinanțare, restructurare sau renegocierea condițiilor de credit. Astfel, credem că o decizie financiară bine fundamentată începe cu accesul la informație corectă și la expertiză de specialitate, iar rolul brokerilor de credite este astăzi mai important ca oricând”, a mai spus Valentin Anghel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles