duminică, iunie 15, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Centrală fotovoltaică de 50 MW cu sistem de stocare, propusă la Ponor: Investiție estimată la peste 264 milioane de lei

În comuna Ponor, județul Alba, este planificat un proiect de amploare în domeniul energiei regenerabile: o centrală fotovoltaică de 50 MW, însoțită de un sistem de baterii pentru stocarea energiei. În acest sens, a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului solicitarea privind emiterea acordului de mediu necesar demarării lucrărilor.

Proiectul, intitulat „Construire și racord electric la SEN centrală electrică fotovoltaică 50 MW Ponor”, este inițiat de compania Ponor Energy SRL din București. Investiția va fi realizată pe un teren cu o suprafață de peste 48 de hectare (485.805 mp), aflat în proprietatea Mănăstirii Sfântul Nectarie. Societatea deține un drept de superficie valabil 25 de ani asupra acestui teren.

Conform documentației tehnice, centrala va include:

-85.852 de panouri solare bifaciale de tip TrinaSolar sau echivalent, fiecare cu o putere de 660 Wp, însumând o putere totală instalată de 56,66 MWp;

-166 de invertoare Huawei sau echivalent, cu o capacitate totală de 49,80 MW;

-o structură fixă montată la sol, de tip Schletter FS Duo sau similar;

-20 de baterii Li-Ion CATL sau echivalent, cu o capacitate de stocare totală de 81,46 MWh.

Pentru asigurarea necesarului de apă în faza de șantier și în etapa de funcționare, este prevăzut un foraj de apă. Apa folosită pentru curățarea panourilor se va infiltra natural în sol, nefiind necesar un sistem de colectare.

Instalațiile vor fi montate direct pe stâlpi înfipți în sol, fără fundații de beton, cu excepția containerelor pentru baterii, care vor necesita fundații prefabricate. Terenul va fi împrejmuit cu un gard metalic de minimum 2 metri înălțime, iar zona va fi monitorizată permanent cu sisteme de supraveghere video, iluminat perimetral și senzori de detecție.

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 264 de milioane de lei (fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles