În data de 23 octombrie 2025, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul de reabilitare şi extindere a Şcoala Gimnazială Miceşti, în prezenţa primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa şi a reprezentanţilor Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Conform anunțului făcut de edil, proiectul este finanţat prin programul de cooperare elveţiano-român şi implică o finanţare nerambursabilă de cca. 3,7 milioane de franci elveţieni (echivalentul a aproximativ 20 milione lei) pentru prima etapă.
Ce presupune proiectul
-Reabilitarea clădirilor existente şi extinderea unităţii de învăţământ prin construirea a 5 săli de clasă noi, un laborator de informatică şi alte spaţii auxiliare.
-Dotarea sălilor de clasă cu mobilier modern şi echipamente informatice.
-Achiziţionarea unui autobuz şi a două microbuze electrice pentru transportul elevilor, precum şi instalarea de staţii rapide de încărcare pentru vehiculele electrice şi biciclete electrice.
-Implementarea unui sistem de eficienţă energetică şi energie regenerabilă: instalarea de panouri fotovoltaice cu stocare, pompe de căldură, plus un sistem inteligent de monitorizare a consumului energetic.
Valoarea totală estimată a investiţiei este de 23.616.277 lei, din care 85% reprezintă fonduri nerambursabile. Durata de implementare este estimată la 4 ani.
Proiectul are un impact direct asupra a peste 300 de elevi, cadre didactice şi personal auxiliar din Miceşti şi din Alba Iulia. Potrivit primarului, modernizarea şcolii va aduce un „mediu educaţional de calitate pentru copiii noştri” şi evidenţiază faptul că este primul proiect cu finanţare elveţiană implementat de municipalitate.
Extinderea infrastructurii şcolare într-o zonă cu dezvoltare demografică (cartierul Miceşti) răspunde nevoilor tot mai mari de spaţii adecvate pentru învăţământ. De asemenea, adăugarea componentelor de transport şi energie verde reflectă o viziune holistică asupra educaţiei, nu doar clădiri, ci mediu, sustenabilitate, incluziune.
Implementarea sistemelor de energie regenerabilă şi monitorizare a consumului energetic este semnificativă. Pe lângă reducerea costurilor de exploatare, ele vor avea şi rol educativ, formând generaţii sensibile la mediu şi tehnologie. Documentele de proiect arată că unul dintre obiective este reducerea cu minimum 30% a consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2029.
Primăria Alba Iulia urmează, în această fază, să lanseze procedurile de achiziţii publice şi să demareze lucrările efective într-un termen scurt. Lucrările se vor derula etapizat pe parcursul celor 4 ani, pentru a evita discontinuitatea în activitatea şcolară.



