Pe 26 aprilie, între orele 10:00 și 18:00, Piața Centrală din Rimetea se va transforma într-un punct de atracție pentru turiști și localnici deopotrivă. Aici va avea loc un eveniment dedicat lansării oficiale a sezonului turistic, menit să aducă în prim-plan valorile culturale, naturale și gastronomice ale uneia dintre cele mai apreciate destinații din România.
Rimetea – desemnată Destinația Anului 2024 de către FIJET și laureată în cadrul galei „Sate de Poveste 2025” – propune vizitatorilor un concept integrat de turism, născut din colaborarea a 26 de antreprenori locali reuniți în nou-înființata Asociație de Management al Destinației Turistice Rimetea.
Ce îi așteaptă pe vizitatori?
Participanții vor putea explora atracțiile zonei, vor putea rezerva direct cazare, cumpăra produse locale și interacționa cu artizani și gazde autentice. Programul include demonstrații de aventură în aer liber – de la e-biciclete la tir cu arcul – ateliere de meșteșuguri tradiționale, expoziții și dansuri populare.
Deliciile culinare vor fi la tot pasul, cu degustări de gulaș, cozonac Somodi și alte bunătăți specifice locului, în timp ce ghizii locali vor însoți vizitatorii prin sat, pe urmele istoriei și ale patrimoniului său valoros.
Evenimentul va include și o tombolă cu premii oferite de comunitate, în valoare totală de peste 10.000 de lei, iar accesul este gratuit.