miercuri, martie 19, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Obligațiuni emise de SKI ȘURIANU în valoare de 7,3 milioane de lei intră la tranzacționare la Bursa de Valori București pe 4 noiembrie

Compania Ski Șurianu activează în sectorul hotelier și al altor facilități de cazare similare, având o istorie lungă și un impact semnificativ asupra domeniului schiabil din zona munților Șureanu. Astfel, luni, 4 noiembrie 2024, va lista la Bursa de Valori București, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), o emisiune de obligațiuni în valoare de 7,3 milioane de lei, sub simbolul bursier SKI29.

Compania a emis un număr de 73,215 de obligațiuni corporative, neconvertibile, garantate, denominate în lei, cu o valoare nominală de 100 lei și cu o rată fixă a dobânzii de 10% pe an, cu scadență în anul 2029. Plasamentul privat aferent emisiunii de obligațiuni s-a desfășurat în perioada 13-24 mai 2024 și în cadrul acestuia investitorii au subscris un numar de 73,215 obligațiuni cu o valoare nominală de 100 de lei per obligațiune și un preț de subscriere de 100 de lei per obligațiune.

Conform Memorandumului, disponibil pe pagina emitentului pe bvb.ro, fondurile atrase vor fi folosite pentru realizarea programului de investiții al companiei, printre care finalizarea investiției la unul dintre hotelurile deținute de companie și montarea unui telescaun, pe domeniul schiabil Șureanu.

Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.

Mai multe informații despre domeniul schiabil Șureanu

Domeniul schiabil Șureanu este situat în mijlocul României, atât în județul Alba cât și în județul Hunedoara. Situat într-un cadru natural montan magnific, de mare altitudine în Munții Șureanu, domeniul este cuprins între vârful Șureanu de 2.059 metri altitudine și vârful Pâtru de 2.130 metri altitudine incluzând vârful Aușel de 2.009 metri altitudine și vârful Curmătura de 1.809 metri altitudine.

Ski Șureanu administrează pârtiile Auşel 1, 2 şi 3 dar şi pârtiile Curmătura (1,2,3) şi pârtiile Şureanu (1,2,3). Cea mai lungă pârtie este Auşel 2, cu o lungime de 2 kilometri, arată datele de pe site-ul companiei. Astfel, Ski Şureanu este unul dintre cei mai mari administrator privaţi de pârtii din România, cu 11 kilometri de pârtii în Munţii Sebeşului şi Munţii Şureanu din judeţul Alba.

În 2023, compania a avut afaceri de 4,84 mil. lei, în urcare cu 7% faţă de 2022 şi un profit net de 456.600 de lei, plus 506%. Acţionarii Ski şurianu sunt Doina-Amalia Sabău (55%) şi Jean-Nicolae Tatu (45%), conform Ziarul Financiar.

„Adrenalină în aer curat și peisaje spectaculoase te așteaptă la Șureanu! Indiferent dacă ești un schior experimentat sau începător, avem tot ce-ți trebuie pentru o zi plină de distracție. La Domeniul Schiabil Șureanu puteți găsi diferite activități pentru orice nivel de dificultate. Totodată există posibilitatea de cursuri de ski și snowboard oferite de către profesioniștii de la Școala de Ski și Snowboard”, transmit reprezentanții companiei pe site.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles