Depunerea de oferte din partea firmelor care își vor disputa execuția lucrărilor la Drumul Mănăstirilor a avut loc luni, 17 februarie 2024. Astfel, nu mai puțin de 12 companii pentru Lotul 1 și 11 pentru Lotul 2 au înaintat, la sediul Consiliului Județean, dosarele care urmează să fie consultate în vederea desemnării câștigătorului.
Lista ofertanților
Lista ofertanților este următoarea: Elis Pavaje, Frasinul, Dacia Asphalt, Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, Nord Conforest, Viarom Construct, PORR Construct, Prenis, OPR Asfalt, Europexpres, CON-A Operations, Aria Construct.
„Interesul fantastic pentru această lucrare de anvergură, care se ridică la circa 30 milioane euro, fără TVA, indică încrederea maximă pe care firme din întreaga țară o au față de Consiliul Județean Alba și de felul profesionist în care administrația pe care o reprezint garantează respectarea legii și a tuturor obligațiilor care îi revin”, transmite Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Așadar, fiecare dosar va fi analizat individual, alături de toate aspectele tehnice și financiare propuse de firmele înscrise. Totodată, la finalul întregului parcurs legal, vicepreședintele Consiliului Județean Alba va anunța numele câștigătorului și alte detalii de interes pentru opinia publică.
Drumul Mănăstirilor, cunoscut ca DJ 750 C, cuprinde traseul Sălciua, Ponor, Râmeț, Valea Mănăstirii, Teiuș (DN1). La finalul lucrărilor, nu mai puțin de 40 de kilometri de drum vor fi modernizați complet cu fonduri europene, prin intermediul Programului „Regiunea Centru” 2021-2024.
Drumul parcurge una dintre cele mai frumoase zone din județ și chiar din țară. Sunt sigur că peisajele care îți taie respirația, bisericile ori muzeele etnografice vor face din acest loc o destinație preferată de turiști români dar și străini.
Beneficiarii proiectului
Beneficiari direcți
- 4774 locuitori (populație după domiciliu, 1 ianuarie 2024, sursa Tempo online);
- 275 salariați (număr mediu salariați 2022, sursa Tempo online);
turiști (ex. 3455 persoane in anul 2022, în creștere cu 45,97% față de anul 2020, sursa Tempo online);
271 operatori economici, din care 12 firme cu capital străin (sursa: Registrul Comerțului, feb. 2024);
participanți la trafic care tranzitează zona – Medie zilnică anuală conform recensământ CESTRIN 2022: 484 vehicule/24h tronson I si 2990 vehicule/24h tronson II;
operatori de transport.
De asemenea, beneficiari direcți sunt și fermierii, antreprenorii care au implementat proiecte finanțate prin PNDR 2014-2020 pentru dezvoltarea fermelor agricole (89 proiecte), instalarea tinerilor fermieri (3 proiecte), înființarea de activităţi neagricole (9 proiecte) în zona deservită de DJ750C, dar și ceilalți fermieri și antreprenori din zonă.
Beneficiari indirecți
- 53781 locuitori (populație după domiciliu, 1 ianuarie 2024, sursa Tempo online) din restul microregiunii Munților Apuseni, care vor avea acces mai rapid la rețeaua TEN-T în urma reabilitării si modernizării DJ750C;
- turiști interesați de turism natural, montan, turism cultural și religios, ecoturism și agroturism (ex. în anul 2022 – 43320 turiști în microregiunea Munților Apuseni, la care se adaugă 12341 turiști în Rimetea și Livezile, localități cu acces din DN75 – DJ107M și cu un important potențial turistic, în total 55.661 turiști în 2022, în
- creștere cu 102,34% fată de 2020 – an afectat de pandemie, respectiv în creștere cu 26,62% față de 2019);
- potențiali investitori în domeniile economice specifice zonei (turism montan, cultural, agroturism, agricultură, meșteșuguri, prelucrarea lemnului, construcții);
- operatori economici din microregiunea Munților Apuseni.
Alba Business va continua să urmărească subiectele de interes, oferind cititorilor informații corecte și actualizate. Pentru mai multe imagini, noutăți și informații verificate, ne puteți urmări și pe Instagram.