Schemă de granturi pentru panouri fotovoltaice, baterii de stocare și reabilitarea termică a locuințelor. Astfel, sunt alocate 900 de milioane EUR din fonduri UE pentru izolarea locuințelor și instalarea de panouri solare, destinate atât persoanelor vulnerabile, cât și populației generale.
Este vorba despre două scheme majore de eficiență energetică, care au ca beneficiari finali, în principal, persoanele vulnerabile din punct de vedere energetic, dar și populația generală. Aceștia vor putea obține vouchere pentru panouri solare, baterii și reabilitarea termică a locuințelor, conform unei postări din mediul online a reprezentanților Primăriei orașului Câmpeni.
Solicitanții direcți de fonduri europene sunt firmele de construcții și de instalații electrice care vor presta lucrările pentru gospodării.
Depunerea proiectelor se va realiza conform urmatorului calendar:
Etapa I de depunere a proiectelor
- între 24.10.2024 și 20.12.2024.
Componeneta A
Doar pentru consumatorii vulnerabili de energie care nu dețin niciunul dintre cele două sisteme:
- instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice (cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW)
- instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice (cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW).
Astfel, apelul este dedicat consumatorilor vulnerabili de energie și implică acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili de energie și pentru locuințele izolate din punct de vedere energetic. Fără acces la rețelele de energie electrică, pentru instalare panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice.
Consumator vulnerabil de energie/consumator vulnerabil/persoană fizică vulnerabilă – Persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minime, care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, și care se regăsește pe lista persoanelor vulnerabile întocmită de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Componeneta B
Pentru persoanele fizice, inclusiv consumatorii vulnerabili de energie:
- instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW*
- * sistemele autonome de stocare a energiei electrice sunt
Astfel, apelul este destinat persoanelor fizice, inclusiv consumatori vulnerabili, pentru sisteme de stocare a energiei electrice.
Etapa II Perioadă lansare apel de proiecte
- martie 2025.
Pentru persoanele fizice (populația generală), care nu dețin niciunul dintre sisteme:
- instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW
- sisteme de stocare a energiei electrice autonome cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW.
Așadar, în această etapă vor fi depuse proiecte pentru populația generală, vizând sisteme de panouri fotovoltaice și baterii.
Informații suplimentare se pot obține la primăriile de care aparțin persoanele vulnerabile si populația generală.
Firma ARTIS PROFESSIONAL MQ SRL vă furnizează informații, cu privire la eligibilitate și întocmește dosarul necesar acestui tip de proiecte.