duminică, iunie 15, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Fermierii vor putea accesa sprijin financiar prin noul program „Creditul Fermierului”: Subvenții de până la 50.000 de euro pentru capital de lucru

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică proiectul „Creditul Fermierului”, o schemă de ajutor menită să faciliteze accesul la finanțare al celor care activează în sectorul agricol. Noul program se adresează fermierilor care au nevoie de fonduri pentru activitatea curentă, oferind sprijin sub formă de subvenționare a dobânzii la creditele contractate în acest scop.

Inițiativa este gândită ca o soluție la dificultățile persistente ale producătorilor agricoli în obținerea capitalului de lucru, iar bugetul alocat schemei ajunge la 250 milioane lei, cu estimarea de a sprijini aproximativ 1.500 de beneficiari.

Cine poate beneficia și în ce condiții

Ajutorul financiar vizează întreprinderile active în producția agricolă primară, cuprinse în codurile CAEN 011–015. Sunt eligibili:

-societățile comerciale;

-cooperativele agricole;

-societățile și asociațiile agricole;

-persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale;

-grupurile de fermieri.

Pentru a accesa programul, beneficiarii trebuie să contracteze un credit în lei, destinat exclusiv capitalului de lucru, de la o bancă participantă în program. Alte condiții includ:

-lipsa procedurilor de insolvență în desfășurare;

-fără întârzieri semnificative la plată în ultimele șase luni;

-fără credite restante, în afara celor clasificate acceptabil (A, B, C);

-activitate economică autorizată în domeniul agricol.

Plafonul maxim al ajutorului este echivalentul în lei a 50.000 de euro pentru fiecare întreprindere, pe o perioadă de 3 ani.

Durata și aplicabilitatea programului

Schema este prevăzută să funcționeze până la finalul anului 2025, iar sprijinul financiar poate fi acordat efectiv până la data de 31 martie 2029.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că prin acest program se urmărește „o intervenție rapidă, care să ofere soluții concrete fermierilor afectați de lipsa lichidităților”, accentuând importanța susținerii producătorilor locali în contextul economic actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles