miercuri, martie 19, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

CSM Unirea Alba Iulia pierde un mijlocaș central: Mario Boldea își încheie contractul și se întoarce în Australia

Mario Boldea, mijlocașul central al „alb-negrilor”, a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, la propria solicitare. Astfel, jucătorul a decis să se întoarcă în Australia din cauza unor probleme personale.

„Am decis să reziliez contractul cu Unirea Alba Iulia deoarece au intervenit unele probleme personale. Nu era ceva ce plănuiam să fac având în vedere parcursul echipei, dar mai ales colectivul cu care am lucrat zi de zi, de toată lumea de la station, de la jucătorii care mi-au devenit prieteni, la antrenori, conducere și nu în ultimul rând fanii, toți m-au făcut să mă simt apreciat și sunt recunoscător pentru asta.

Vreau să urez mult succes în acest an colegilor mei și îmi doresc din toată inima ca echipa să promoveze, pentru că Unirea merită să fie mult mai sus și îmi doresc ca fanii să susțină echipa cât mai mult, pentru că toți oamenii din club muncesc din greu să îndeplinească acest obiectiv. Hai Unirea!”, a declarat mijlocașul.

Care este povestea jucătorului?

De asemenea, Mario Boldea, tânărul mijlocaș cu profil defensiv, a renunțat la confortul vieții de familie din Australia pentru a-și urma visul de a juca fotbal în România: „Am plecat de mic în Australia, dar eu nu m-am acomodat. Părinţii mei munceau foarte mult şi eu eram mai mult singur, fără prieteni. În clasa a V-a am hotărât să ma reîntorc în România şi am venit la Timişoara, la un prieten de familie, care era şi antrenor la LPS Banatul. El m-a dus acolo şi aşa am început fotbalul la nivel organizat. Mai jucasem şi în Australia vreo 6 luni, dar acolo nu se punea prea multă bază pe fotbal„, a declarat Mario, în trecut, pentru presa din Hunedoara.

Cu toate acestea, conform unei postări din mediul online a CSM Unirea Alba Iulia, în acest sezon Mario Boldea a acumulat 1800 de minute în toate competițiile, fiind unul dintre jucătorii cu cele mai multe minute jucate pentru echipa alb-negrilor. În plus, a reușit să marcheze un gol.

„Noi îi mulțumim lui Mario pentru toate momentele frumoase petrecute alături de CSM Unirea Alba Iulia”, transmit reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia.

Alba Business va continua să urmărească subiectele de interes, oferind cititorilor informații corecte și actualizate. Pentru mai multe imagini, noutăți și informații verificate, ne puteți urmări și pe Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles