sâmbătă, aprilie 18, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Parlamentarii obligați să raporteze întâlnirile legate de modificarea legilor. A fost adoptată legea privind Registrul Unic al Transparenței Intereselor

Senatorii și deputații vor fi nevoiți să declare public toate întâlnirile pe care le au cu persoane sau organizații interesate de modificarea ori completarea unor proiecte legislative. Obligația este prevăzută într-o lege adoptată de plenul reunit al Parlamentului, care modifică și completează Statutul deputaților și senatorilor.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat importanța acestei măsuri pentru sporirea transparenței și pentru consolidarea democrației. „Practic, de acum încolo parlamentarii vor fi obligați să menționeze într-o platformă dedicată, disponibilă și publicului larg, întâlnirile avute cu persoane terţe pe marginea modificării/completării unor iniţiative legislative. În calitate de co-inițiator al acestui proiect de lege, văd astăzi, prin adoptarea lui în ședință comună, un angajament clar pe care România îl face către transparență, respect față de cetățean și principiile unei democrații participative corecte. Totodată, arată că suntem în grafic cu menținerea țintei propuse de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în prima jumătate a lui 2026”, a declarat Abrudean, citat de Mediafax.

Legea introduce Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), o platformă online unde se vor înregistra întrevederile parlamentarilor cu terți. Printre aceștia se numără reprezentanți ai companiilor, organizații non-guvernamentale, sindicate, patronate, camere de comerț sau firme de lobby și advocacy.

Întâlnirile pot avea loc la Parlament, în birourile parlamentare din teritoriu sau chiar online, dar vor fi raportate obligatoriu în RUTI. Publicarea trebuie făcută cu cel puțin 48 de ore înainte, iar dacă discuțiile apar neprogramat, acestea trebuie înscrise în maximum două zile de la încheiere.

Potrivit legii, informațiile care se vor face publice includ numele participanților, organizațiile reprezentate, data și locul întâlnirii, dar și scopul discuțiilor. Atât parlamentarii, cât și persoanele terțe implicate vor fi obligate să își creeze un cont pe platformă, iar datele furnizate trebuie actualizate periodic.

Implementarea RUTI este considerată de oficiali un pas esențial pentru transparentizarea procesului legislativ și pentru alinierea României la standardele internaționale, în special în contextul pregătirilor pentru aderarea la OCDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles