Creșa din Parcul Arini reprezintă o investiție importantă pentru municipiul Sebeș. Astfel, valoarea finanțării pe care primăria a reușit să o obțină de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții este de 11,8 milioane de lei.
Așadar, Sebeșul continuă să investească în educație. Astfel, valorile pe care se construiește educația în România sunt cele de încredere, echitate, solidaritate, eficacitate și autonomie, iar Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș, ține cont de aceste valori și decide ca în 2025 să finalizeze un nou spațiu adecvat în care copiii să beneficieze de aceste principii.
Creșa din Parcul Arini: Design modern și facilități inovatoare
Lucrările se realizează printr-o finanțare nerambursabilă, iar terenul necesar este pus la dispoziție de autoritatea locală și are o suprafața de 1.600 metri pătrați.
De asemeena, clădirea va fi eficientă energetic și va beneficia de toate facilitățile prevăzute de reglementările legale:
- camere de joacă,
- dormitoare,
- spălătorie proprie,
- bucătărie,
- sală mare funcțională,
- cabinet medical,
- spații administrative.
În ceea ce privește spațiile de joacă în aer liber, acestea vor fi generoase, de cel puțin 10 metri pătrați pentru fiecare copil.
Un element interesant al proiectului este acoperișul. Acesta va putea fi folosit și pentru a fi amenajate spații verzi, terase înverzite. Tot pe acoperiș se vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară funcționării.
Reamintim faptul că Primăria Municipiului Sebeș a derulat mai multe investiții cu finanțări nerambursabile pentru infrastructura de educație dedicată preșcolarilor (segment deficitar în localitate): a fost finalizată creșa și grădinița din cartierul Valea Frumoasei, iar în cartierul Aleea Parc se află pe ultima sută de metri lucrările pentru o nouă creșă.
Dorin Nistor: „Municipiul Sebeș are un ritm bun de evoluție a principalelor investiții pe care le derulează”
„Creșa pe care o construim în Parcul Arini a reprezentat una din temele de întâlnire pe care le-am avut la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența ministrului dezvoltării, Cseke Attila, și a numeroși primari din întreaga țară, interesați de bunul mers al proiectelor de investiții în anul 2025, un an care se anunță cu multe provocări pentru administrațiile publice din România.
Municipiul Sebeș are un ritm bun de evoluție a principalelor investiții pe care le derulează, iar accesul la informație este un atu pentru o planificare bugetară eficientă.
Creșa din Parcul Arini are un stadiu de avansare a lucrărilor de circa 60%. Capacitatea noii instituții de învățământ va fi de 40 de locuri, iar valoarea finanțării pe care primăria a obținut-o de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții este de 11,8 milioane de lei”, transmite Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.
Alba Business va continua să urmărească subiectele de interes, oferind cititorilor informații corecte și actualizate. Pentru mai multe imagini, noutăți și informații verificate, ne puteți urmări și pe Instagram.