duminică, martie 29, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Finanțare record pentru IMM-urile din Regiunea Centru: Peste 29 milioane de euro pentru inovare, tehnologie și competitivitate

Un nou mecanism de sprijin financiar este lansat pentru întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea Centru, reprezentând una dintre cele mai consistente inițiative dedicate dezvoltării economice regionale. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, a semnat împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM SA-IFN) un Acord de finanțare prin care se operationalizează un instrument financiar inovator, în valoare de peste 29 de milioane de euro.

Fondurile sunt destinate susținerii investițiilor productive, modernizării proceselor de producție și adoptării de tehnologii de ultimă generație. Instrumentul financiar, structurat ca o garanție plafonată combinată cu granturi, va permite IMM-urilor să obțină credite mai ușor și în condiții mai avantajoase. Garanțiile vor acoperi până la 80% din fiecare împrumut, iar subvențiile (de capital și de dobândă) vor reduce considerabil costul finanțării.

„Prin acest instrument financiar, IMM-urile vor beneficia de sprijin pentru inovare, diversificarea produselor și serviciilor, adoptarea de tehnologii moderne și creșterea competitivității, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem regional dinamic și adaptat cerințelor pieței locale și internaționale. Ne dorim să asigurăm IMM-urilor din Regiunea Centru acces real la finanțare, reducând barierele actuale și încurajând mai cu seamă investițiile. Instrumentele financiare propuse, cu efect de multiplicare ridicat, reprezintă un sprijin concret pentru dezvoltarea mediului de afaceri regional”, a declarat domnul Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM.

Simion Crețu, director general ADR Centru, a subliniat amploarea acestei inițiative: „Mediul de afaceri din Regiunea Centru este foarte flexibil și așteaptă această oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor… pentru acest instrument financiar, primul pe care îl lansăm la nivelul Regiunii de dezvoltare Centru, este de așteptat, datorită efectului de levier generat de garanții, ca sprijinul să fie extins la mai mult de 200 de întreprinderi.”

Se estimează că până în 2029 vor fi sprijinite cel puțin 70 de IMM-uri, cu accent pe investițiile inovatoare și digitale. Eligibile sunt companiile cu sediul sau punct de lucru în Regiunea Centru, cu o vechime de minimum un an, care respectă criteriile de eligibilitate și contractează credite pentru investiții sau capital de lucru.

Prin această măsură, ADR Centru și FNGCIMM urmăresc să încurajeze trecerea mediului de afaceri de la o dependență de granturi la instrumente financiare sustenabile, care multiplică fondurile publice și accelerează dezvoltarea economică regională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles