Reprezentanții organismului de certificare Natural Cert SRL au participat luni, 9 martie 2026, la o întâlnire de lucru organizată la Alba Iulia cu crescători de ovine și caprine din zona de centru și vest a României. Evenimentul a avut ca obiectiv principal discutarea provocărilor din sectorul zootehnic și a rolului pe care certificarea îl poate avea în dezvoltarea durabilă a fermelor.
La întâlnire a fost prezent Daniel Rai, inspector și manager regional în cadrul Natural Cert, unul dintre specialiștii care colaborează cu fermierii încă de la înființarea organismului de certificare. Discuțiile au vizat procesul de certificare, standardele de calitate aplicate în agricultură și modul în care acestea pot contribui la creșterea competitivității produselor agroalimentare românești.
„Dialogul direct cu fermierii este esențial pentru a înțelege problemele reale din teren. Certificarea nu trebuie privită doar ca o obligație, ci ca un instrument care poate aduce valoare adăugată produselor și poate crește încrederea consumatorilor”, a declarat Daniel Rai pentru albabusiness.ro
Potrivit acestuia, interesul crescătorilor pentru standardele de calitate și pentru certificarea produselor este în creștere, în special în contextul cererii tot mai mari pentru produse agroalimentare sigure și trasabile.
La întâlnire au participat și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Agriculturii, care au discutat cu fermierii despre sprijinul instituțional acordat sectorului zootehnic și despre oportunitățile de dezvoltare pentru crescătorii de ovine și caprine.
Despre Natural Cert SRL
Natural Cert SRL este un organism de inspecție și certificare cu 100% capital românesc, activ în domeniul agriculturii și industriei agroalimentare. Compania oferă servicii de certificare pentru agricultura ecologică, scheme de calitate și diverse standarde aplicabile producătorilor agricoli, procesatorilor și comercianților. Prin activitatea sa, Natural Cert colaborează cu fermieri și operatori din întreaga țară, contribuind la respectarea standardelor de calitate și la dezvoltarea unui sector agroalimentar sustenabil.



