luni, martie 9, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Guvernul negociază un împrumut de 500 milioane euro de la BEI pentru autostrada Sibiu–Pitești

Executivul a anunțat că, în ședința de joi, va aproba demararea negocierilor pentru contractarea unui împrumut de 500 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), sumă destinată proiectului Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești. Finanțarea va acoperi partea de cofinanțare din bugetul național, necesară implementării proiectului de infrastructură.

Memorandumul Guvernului precizează că banii vor fi utilizați pentru a acoperi deficitul bugetar generat pe parcursul lucrărilor, astfel încât investiția să nu fie blocată din lipsă de resurse. BEI a aprobat deja, în iulie 2025, un pachet de finanțare de până la un miliard de euro, împărțit în două tranșe egale. Primul contract de împrumut, în valoare de 500 de milioane de euro, ar urma să fie semnat în octombrie 2025, în cadrul vizitei oficiale la București a vicepreședintelui BEI, Ioannis Tsakiris. Cea de-a doua tranșă ar putea fi contractată în prima jumătate a anului viitor.

Autostrada A1 Sibiu–Pitești, cel mai important proiect rutier aflat în construcție, are o lungime totală de 122 km și va fi prima care traversează Munții Carpați. Proiectul este împărțit în cinci secțiuni, dintre care prima – Sibiu–Boița – este deja finalizată, iar restul se află în diverse etape de execuție. Finalizarea întregului traseu este estimată pentru trimestrul IV 2028.

Stadiul lucrărilor pe A1 Sibiu–Pitești

Autostrada are o lungime totală de 122,11 km, plus 17,56 km pentru centura Sibiu. Proiectul e împărțit în 5 secțiuni:

-Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești, ~30,35 km) este aproape completă: stadiul fizic al lucrărilor este de peste 97%, iar traficul a fost deschis pe ultimele 14,58 km în iunie 2025.
-Secțiunea 4 (Curtea de Argeș – Tigveni, ~9,86 km), termen contractual de finalizare: 2027, dar există estimări că ar putea fi deschisă ceva mai devreme, posibil în 2026.
-Secțiunea 4 (Curtea de Argeș – Tigveni, ~9,86 km), termen contractual de finalizare: 2027, dar există estimări că ar putea fi deschisă ceva mai devreme, posibil în 2026.
-Secțiunea 2 (Boița – Cornetu, ~31,3 km), stadiu fizic ~5,7%, contractată în 2022; termen de finalizare 2028.

Valoarea totală a proiectului depășește 5,4 miliarde de euro (cu TVA), din care aproximativ 1,8 miliarde de euro provin din fonduri nerambursabile europene. Diferența este asigurată din bugetul de stat și prin împrumuturi externe. CNAIR rămâne responsabilă de implementarea lucrărilor, sub coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Prin acest nou împrumut, autoritățile încearcă să asigure un flux constant de finanțare, astfel încât lucrările să nu fie întârziate, iar autostrada să fie livrată în termenul asumat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles