sâmbătă, noiembrie 15, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Transavia construiește una dintre cele mai mari fabrici din Europa de hrană pentru animale, la Ciugud, în județul Alba: Investiție de 150 de milioane de euro

Grupul Transavia, lider al industriei avicole din România, demarează un proiect major de investiții în județul Alba, unde construiește de la zero o fabrică de mâncare pentru animale de companie, una dintre cele mai mari unități de profil din Europa. Valoarea totală a investiției se ridică la 150 de milioane de euro (aproximativ 763 de milioane de lei) și este finanțată integral din fonduri proprii ale companiei.

„Noua divizie de hrană pentru animale este complet conectată la infrastructura şi principiile operaţionale ale companiei. Este un proiect 100% Transavia, dezvoltat şi operat integral de noi, în linie cu modelul nostru de afaceri complet integrat. Finanţată exclusiv din fonduri proprii, prin reinvestirea profitului generat de companie, investiţia se ridică la peste 763 mil. lei, adică aproximativ 150 mil. euro, ceea ce o face cea mai mare investiţie din România în domeniul producţiei de hrană pentru animale de companie şi una dintre cele mai mari din Europa”, a declarat Ioan Popa, preşedinte şi fondator Transavia, potrivit zf.ro

Fabrica de la Ciugud, un proiect strategic pentru extinderea companiei

Noua unitate de producție se construiește în Ciugud, județul Alba — o locație aleasă strategic datorită apropierii de autostrada A10 Sebeș–Turda și de resursele proprii ale companiei. Este un proiect greenfield, conceput cu cele mai înalte standarde de sustenabilitate și eficiență tehnologică.

„Fabrica este construită la Ciugud, în judeţul Alba, o zonă aleasă strategic datorită proximităţii faţă de autostrada A10 Sebeş–Turda şi faţă de resursele proprii ale companiei. Este un proiect de tip greenfield, realizat integral de la zero, cu standarde tehnologice şi de sustenabilitate la nivelul celor mai moderne fabrici din Europa. La începutul anului viitor vom începe instalarea echipamentelor, urmând apoi să realizăm testarea liniilor şi calibrarea proceselor pentru a demara producţia efectivă în a doua jumătate a anului 2026”, a adăugat Ioan Popa.

Capacitate impresionantă de producție

Potrivit companiei, noua fabrică va avea o capacitate de producție suficientă pentru a asigura hrană uscată și umedă pentru peste 11 milioane de câini și pisici pe an. Investiția marchează o diversificare strategică pentru Transavia, care își extinde activitatea dincolo de domeniul avicol, păstrând însă modelul integrat de producție și control al calității.

O piață de peste 1 miliard de euro, dominată de branduri internaționale

Datele Euromonitor arată că România are aproximativ 4,2 milioane de câini (locul 9 în Europa) și 4,4 milioane de pisici (locul 10 în Europa), iar piața de hrană pentru animale de companie a depășit pragul de 1 miliard de euro în 2024, cu o creștere anuală de aproape 10%. În prezent, mai puțin de 3% din produsele de pet food comercializate în rețelele moderne provin din România.

„Piaţa este dominată de branduri internaţionale precum Mars şi Nestlé, însă în ultimii ani și antreprenorii români au început să investească tot mai mult în acest domeniu”, a explicat Ioan Popa.

Transavia, un brand românesc de top

Fondată în 1991, Transavia este una dintre cele mai puternice companii de pe piața agroalimentară românească, având peste 2.300 de angajați și un model complet integrat: de la fermele de creștere a păsărilor și producția vegetală, până la abatoare și fabrica de procesare a cărnii.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 1,11 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent, iar aproximativ 30% din producție merge la export. În portofoliu se regăsesc branduri binecunoscute precum Fragedo și Papane.

„Noi sperăm că hrana produsă la Ciugud va fi pe gustul prietenilor voștri cu patru lăbuțe și veți alege acest nou brand românesc”, au transmis reprezentanții primăriei Ciugud pe o rețea de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles