Începând de astăzi, 22 iulie 2025, primăria comunei Albac pune la dispoziție sala de fitness amenajată pentru toți locuitorii care doresc să își îmbunătățească condiția fizică.
Sala este echipată cu aparate moderne și poate fi utilizată gratuit de către orice localnic. Programul de funcționare al sălii este între orele 18:00 și 21:30, astfel încât doritorii să aibă timp suficient pentru a se bucura de facilități după o zi de muncă.
Primăria Albac a menționat că nu se percepe nicio taxă de intrare, însă este binevenită orice contribuție din partea celor care doresc să ajute la acoperirea costurilor de întreținere și consumul de energie electrică.
„Pentru cei dintre dumneavoastră care doriți să faceți mișcare sănătoasă , pentru a vă menține corpul in formă maximă , sala de fitness este pregătită !”, au transmis reprezentanții primăriei Albac.



