vineri, martie 27, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Criză în construcții în România: Risc de blocaj major, impact direct asupra prețurilor locuințelor

Sectorul construcțiilor din România se confruntă cu riscul unui blocaj sever, pe fondul încetinirii economice, întârzierilor de finanțare și lipsei de predictibilitate. Specialiștii avertizează că efectele s-ar putea resimți rapid în prețurile locuințelor și în investiții.

Piața construcțiilor din România intră într-o zonă critică, marcată de scăderea ritmului economic și de dificultăți tot mai mari în derularea proiectelor. Reprezentanții Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții avertizează că, în lipsa unor măsuri rapide, sectorul ar putea ajunge într-un blocaj cu efecte în lanț asupra întregii economii.

Potrivit organizației, tot mai multe proiecte sunt amânate sau suspendate, iar întârzierile la plată afectează activitatea din șantiere, unde ritmul lucrărilor încetinește vizibil.

„Piaţa construcţiilor din România se apropie de un blocaj major pe fondul încetinirii economice, al întârzierilor în finanţare şi al lipsei acute de predictibilitate în derularea investiţiilor. Tot mai multe proiecte sunt suspendate sau amânate, plăţile sunt întârziate, iar activitatea pe şantiere încetineşte vizibil conturând riscul unui efect negativ în lanţ asupra întregii economii naţionale. În absenta unor măsuri urgente şi ferme din partea Guvernului, sectorul construcţiilor – unul din principalele motoare de creştere în România (8-9% din PIB, în 2025, cea mai ridicată pondere din UE) – riscă să între într-un blocaj sistemic, cu consecinţe negative directe asupra investiţiilor publice, absorbţiei fondurilor europene şi a zeci de mii de locuri de muncă. Explozia costurilor cu combustibilii cauzată de războiul din Golful Persic poate genera doar ea un nou blocaj în domeniul construcţiilor (similar celor cauzate de pandemia de Covid şi războiul din Ucraina) dacă beneficiarii publici refuză sau întârzie ajustările contractuale şi legale”, transmit reprezentanții asociației.

Impact direct asupra locuințelor și investițiilor

Blocajele din construcții pot avea consecințe imediate pentru populație și investitori. Întârzierea proiectelor și creșterea costurilor ar putea duce la:

-scumpirea locuințelor noi

-reducerea ritmului de dezvoltare imobiliară

-întârzierea proiectelor de infrastructură

În același timp, sectorul construcțiilor, care contribuie cu aproximativ 8–9% la PIB, riscă să își piardă rolul de motor economic.

Măsuri urgente cerute de constructori

Pentru a evita o criză majoră, Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții propune un set de soluții care vizează stabilizarea sectorului.

Printre acestea se numără:

-un pact fiscal pe minimum cinci ani, pentru stabilitatea taxelor și a legislației

-plata la timp a lucrărilor publice

-mecanisme clare pentru compensarea costurilor în cazul suspendării proiectelor

-actualizarea dinamică a prețurilor în contracte

De asemenea, antreprenorii solicită reformarea sistemului de achiziții publice și renunțarea la criteriul „cel mai mic preț”, considerat ineficient în multe situații.

Probleme structurale și lipsă de predictibilitate

Unul dintre principalele obstacole semnalate de constructori este instabilitatea legislativă, care afectează planificarea investițiilor pe termen lung. Proiectele majore de infrastructură – de la transport și energie până la sănătate – sunt dificil de gestionat într-un cadru fiscal schimbător.

În plus, creșterea costurilor cu materialele și combustibilii, amplificată de contextul geopolitic, pune presiune suplimentară pe companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles