Numirea lui Corneliu Mureșan în funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în data de 11 decembrie 2025, s-a dovedit, într-un timp scurt, una dintre cele mai inspirate decizii pentru județul Alba. La scrut timp de la preluarea mandatului, reprezentantul Albei în Executiv demonstrează că această funcție nu este una onorifică, ci un instrument real de lucru în slujba oamenilor.
Cu o experiență solidă în administrația publică și cu o reputație construită pe seriozitate, implicare și rezultate, Corneliu Mureșan și-a respectat promisiunea făcută la momentul numirii, aceea de a fi vocea cetățenilor din Alba la nivel guvernamental.
Unul dintre cele mai recente exemple de implicare concretă este adoptarea hotărârii de Guvern care majorează alocația zilnică de hrană pentru beneficiarii din centrele de protecție socială.
Măsura prevede creșterea sumei alocate de la 22 de lei la 32 de lei pe zi, un pas important pentru asigurarea unei alimentații decente pentru:
-copiii din sistemul de protecție specială,
-vârstnici,
-persoane adulte cu dizabilități,
-mame protejate în centrele maternale.
„Într-o perioadă în care prețurile au crescut semnificativ, această majorare este nu doar necesară, ci firească. Hrana sănătoasă nu este un lux, ci un drept”, a transmis Corneliu Mureșan, subliniind importanța protejării categoriilor vulnerabile.
Hotărârea de Guvern modifică HG nr. 426/2020 privind standardele de cost pentru serviciile sociale și se aplică atât serviciilor publice de zi, cât și celor rezidențiale, fiind una dintre cele mai consistente intervenții sociale din ultima perioadă.
De-a lungul timpului, Corneliu Mureșan a susținut constant ideea că politica trebuie să fie un instrument în slujba comunității. Inițiativele sale pentru:
-sprijinirea antreprenoriatului tânăr,
-dezvoltarea turismului în Munții Apuseni și Valea Arieșului,
-atragerea fondurilor europene pentru industrie și energie regenerabilă, au contribuit la consolidarea unei viziuni coerente de dezvoltare pentru județul Alba.
Activitatea sa din prima lunăa de mandat confirmă că numirea lui Corneliu Mureșan ca secretar de stat aduce nu doar vizibilitate județului Alba, ci și rezultate concrete.
Mediul de afaceri, administrațiile locale și cetățenii pot privi cu încredere această etapă, în care Alba are un reprezentant capabil să transforme dialogul politic în politici publice eficiente.



