duminică, februarie 1, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Aeroclubul României oferă cursuri gratuite pentru tineri. O elevă din Alba, printre participanți

La doar 17 ani, Daniela Găiseanu, din Alba Iulia, a făcut primii pași spre o posibilă carieră în aviație, după ce s-a înscris la cursurile gratuite de zbor organizate de Aeroclubul Teritorial „Hermann Oberth” din Sibiu. Experiența, începută în urmă cu un an, a depășit rapid stadiul unei simple curiozități și s-a transformat într-un interes constant pentru domeniul aeronautic.

„Mă numesc Daniela Găiseanu, am 17 ani și în ianuarie 2025 am ales să mă înscriu la cursurile gratuite de zbor. Pe măsură ce am parcurs cursurile teoretice mi-am descoperit interesul pentru aviație, iar odată cu trecerea la zbor am avut ocazia de a trăi experiențe incredibile și de a-mi dezvolta abilități extrem de valoroase.

Decizia de a urma acest curs pentru a obține licența de pilot ULM s-a dovedit a fi cea mai bună alegere, întrucât zborul a devenit o adevărată pasiune. Totodată, am avut oportunitatea de a cunoaște persoane care m-au inspirat și de a lega prietenii autentice.

Pe parcursul orelor de zbor am înțeles că aviația va fi întotdeauna o parte din viața mea, iar în viitor îmi doresc să urmez o carieră în acest domeniu. În continuare, îmi doresc să fac parte din lotul județean și să evoluez ca pilot, acumulând cât mai multă experiență de zbor”, este mesajul transmis de adolescentă, publicat de reprezentanții aeroclubului din Sibiu.

Pe lângă interesul pentru aviație, Daniela Găiseanu are rezultate deosebite și în plan educațional. Este elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș și a obținut, în ultimii ani, mai multe distincții la competiții naționale.

Aeroclubul Teritorial „Hermann Oberth” din Sibiu organizează cursuri gratuite pentru tineri cu vârste între 15 și 23 de ani, pentru obținerea licențelor de parașutist și pilot de avion ultraușor (ULM). De asemenea, este disponibil și cursul pentru licența de pilot privat (PPL), acesta fiind contra cost.

Înscrierile pentru cursurile gratuite sunt deschise până la data de 6 februarie, iar informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail cursurisibiu@ar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles