Fermierii din toată țara au început să primească sumele aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), aferente campaniei 2024. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), peste 800 de milioane de lei au fost deja virați către peste 509.000 de agricultori din sectorul vegetal și zootehnic.
Fondurile provin de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), iar plățile continuă în funcție de data la care fiecare cerere a fost autorizată.
„Precizăm faptul că, 509.556 fermieri sunt beneficiarii sumei de 804.463.876,87 lei. În prezent, plățile continuă la nivel național, în funcție de data autorizării cererilor. Important de precizat este că ordinea la plată nu depinde de județul în care se află fermierul, ci de data la care a fost autorizată cererea. Astfel, cei care au fost autorizați mai devreme au început deja să primească banii în conturi”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Alba.
Cât primește fiecare fermier, în funcție de cultură sau sector
Valoarea sprijinului diferă în funcție de tipul culturii sau de efectivele de animale declarate.
-Teren arabil (ANT 1): 53,18 lei/ha
-In și cânepă pentru fibră (ANT 2 și 3): 50,69 lei/ha
-Tutun: peste 25.900 lei/ha
-Hamei: 1.389,75 lei/ha
-Sfeclă de zahăr: 547,13 lei/ha
-Bovine pentru carne (ANTZ 7): 368,03 lei/cap
-Bovine pentru lapte (ANTZ 8): 104,54 lei/tonă
-Ovine și caprine (ANTZ 9): 22,56 lei/cap
În paralel, APIA derulează și plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2024, potrivit HG nr. 1174/2014 și OMADR nr. 1727/2015. Cantitățile aprobate sunt:
-Sector vegetal: 58,6 milioane litri motorină – 119,2 milioane lei
-Sector zootehnic: 8,7 milioane litri motorină – 17,8 milioane lei
-Îmbunătățiri funciare: 732.215 litri motorină – 1,5 milioane lei
„Îmi exprim aprecierea cu privire la colaborarea interinstituțională din județul nostru și implicarea constantă a personalului care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii și accesării fondurilor europene.
Adresez totodată mulțumiri tuturor fermierilor din județ pentru responsabilitatea și răbdarea de care au dat dovadă în relația cu instituțiile statului, precum și pentru eforturile continue de a dezvolta și moderniza exploatațiile agricole din județ.
Instituția Prefectului va continua să sprijine dialogul între administrația publică și sectorul agricol, urmărind în permanență buna funcționare a mecanismelor de sprijin financiar și respectarea drepturilor beneficiarilor din domeniul agricol”, a transmis Prefectul județului Alba, Nicolae Albu.
APIA recomandă fermierilor să urmărească periodic situația plăților și să se asigure că au îndeplinit toate condițiile pentru a fi eligibili la sprijinul acordat.