luni, martie 9, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Simina Tănăsescu, aleasă președinte al Curții Constituționale a României

Curtea Constituțională a României are, începând din 13 iulie 2025, un nou președinte, și anume pe Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial și judecător CCR din partea Administrației Prezidențiale din anul 2019. Aceasta a fost aleasă în funcția de președinte cu cinci voturi din cele nouă exprimate de colegii săi din plenul Curții.

Evenimentul a fost precedat de depunerea jurământului a celor trei noi judecători, Dacian Cosmin Dragoș, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc, în prezența președintelui României, Nicușor Dan, și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

O nouă conducere în contextul schimbării de generație

Mandatul de președinte al CCR este de trei ani, fiind stabilit prin vot secret între cei nouă membri ai Curții. Alegerea Siminei Tănăsescu vine într-un moment de reînnoire parțială a componenței instituției, după ce mai multe mandate au ajuns la final.

Cum este structurată Curtea în prezent

Curtea Constituțională este compusă din nouă judecători, desemnați în mod egal de Președintele României, Senat și Camera Deputaților. Mandatul fiecărui judecător este unic, având o durată de nouă ani, fără posibilitate de reînnoire.

Actuala componență a CCR este următoarea:

-Simina Tănăsescu – numită de Președintele României (2019)

-Cristian Deliorga – desemnat de Senat (2019)

-Gheorghe Stan – numit de Camera Deputaților (2019)

-Mihaela Ciochină – numită de Președintele României (2022)

-Laura Iuliana Scântei – desemnată de Senat (2022)

-Bogdan Licu – numit de Camera Deputaților (2022)

-Dacian Cosmin Dragoș, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc – numiți în 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles