duminică, aprilie 20, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

România se alătură unei alianțe energetice regionale menite să prevină o nouă criză a prețurilor la electricitate

România face parte dintr-un nou parteneriat regional format din cinci state europene, inițiat pentru a consolida securitatea energetică în sud-estul Europei. Din această inițiativă, coordonată de Grecia, mai fac parte Bulgaria, Ungaria, Cipru și România, toate fiind preocupate de riscul reapariției unor dezechilibre majore pe piața energiei, asemenea celor din vara anului trecut.

Potrivit presei elene, cele cinci guverne pregătesc o serie de demersuri oficiale pe lângă Comisia Europeană, solicitând măsuri concrete pentru evitarea unei crize energetice în sezonul cald din 2025. Primul pas este programarea unei întâlniri, în luna mai, cu comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen.

Scopul principal este pregătirea unui plan european de intervenție care să poată fi discutat și aprobat până în iunie, când este prevăzută următoarea reuniune ministerială în domeniul energiei. Inițiativa vine ca reacție la disfuncționalitățile înregistrate anul trecut, când mai multe state est-europene s-au confruntat cu prețuri foarte mari din cauza unor probleme în rețeaua de interconectare energetică și a reducerii capacității de import din Europa Centrală.

Pe lângă lipsa infrastructurii de transport energetic necesare, în perioada respectivă au fost desfășurate lucrări de mentenanță atât la centrale electrice, cât și la rețelele de interconectare, în timp ce condițiile meteorologice – temperaturi ridicate și rezerve scăzute de apă – au complicat suplimentar situația.

În septembrie 2024, premierul Greciei a transmis o scrisoare oficială președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, atrăgând atenția asupra diferențelor majore de preț între state vecine – în unele cazuri, de peste 100 de euro pe MWh.

Ca răspuns, Comisia Europeană a decis formarea unei structuri speciale de monitorizare – un Task Force care să urmărească îndeaproape piețele de energie și să coordoneze întreținerea infrastructurii critice la nivel regional. Pentru vara acestui an, se anticipează deja un calendar comun de lucrări de mentenanță, în efortul de a preveni un nou val de instabilitate.

Potrivit autorităților din Grecia, și în 2025 sunt prognozate condiții climatice dificile, iar rezervele hidroelectrice sunt deja sub nivelul celor din anul precedent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles