România se află printre statele europene care au înregistrat cele mai mari majorări ale prețurilor producției industriale în luna aprilie, conform celor mai recente date publicate de Eurostat.
Statisticile Oficiului European pentru Statistică arată că prețurile produselor industriale au crescut, la nivel anual, cu 4,9% atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro. Cele mai ridicate avansuri au fost raportate în Bulgaria, Lituania și România.
În cazul României, creșterea anuală a prețurilor producției industriale a ajuns la 11,5%, ceea ce plasează țara pe locul al treilea în Uniunea Europeană, după Bulgaria, cu 14,5%, și Lituania, cu 13,1%.
La polul opus, mai multe state membre au înregistrat scăderi ale acestui indicator economic. Luxemburg a consemnat cel mai mare recul, de 3,7%, urmat de Estonia, Cipru și Letonia.
Datele Eurostat arată că evoluția prețurilor în industrie a fost influențată în principal de scumpirea energiei, unde s-a înregistrat o creștere anuală de 12,6%. Au fost raportate majorări și la bunurile de capital, bunurile intermediare și cele de folosință îndelungată.
Comparativ cu luna martie, prețurile producției industriale au crescut în aprilie cu 0,7% în Uniunea Europeană și cu 0,6% în zona euro. România a raportat un avans lunar de 1,7%, peste media europeană și ușor mai mare decât cel din luna precedentă.
Cele mai mari creșteri lunare din UE au fost înregistrate în Danemarca, Croația și Belgia, în timp ce Franța, Estonia și Suedia au consemnat scăderi.
Conform Institutului Național de Statistică, prețurile producției industriale din România au crescut cu 10,3% în aprilie 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. În raport cu luna martie, prețurile totale din industrie, atât pentru piața internă, cât și pentru export, au avansat cu 1,7%.



