miercuri, martie 19, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Proiectul „FORMA TECH” – Află ce spune anunțul de lansare

Camera de Comerț și Industrie Alba a postat luni, 30 octombrie, în calitate de solicitant, anunțul privind implementarea proiectului „FORMA TECH”, împreună cu Aequilibrum Magister S.R.L.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul de Educație și Ocupare 2021-2027 și se desfășoară în Regiunea Centru, Vest și Sud Vest Oltenia.

Valoarea Proiectului este de 4,930,307.76 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile UE: de 4,115,839.18 lei. Perioada de implementare a proiectului este 1 septembrie 2024 –  31 august 2026. 

Obiectivele proiectului

Furnizarea unui program integrat de instrumente, metode și practici de actualizare a competențelor specifice ale angajaților. Scopul este creșterea adaptabilității la evoluțiile tehnologice și manageriale, pe o piață a muncii în continuă schimbare.

Obiectivul general constă în furnizarea programelor de (re)calificare în ocupații preponderent solicitate, a programelor de specializare pentru actualizarea competențelor tehnice relativ la introducerea noilor tehnologii și însușirea principiilor economiei „verzi”. Împreună cu dezvoltarea competențelor organizatorice în vederea eficientizării sistemelor de management operațional, toate cu recunoaștere națională. Așadar, fiind vorba și despre programele de certificare a competențelor tehnice specifice și a competențelor digitale, cu recunoaștere internă la nivelul fiecărei companii. 

Materializarea acțiunilor integrate din cadrul proiectului generează un efect pozitiv pe termen lung prin creșterea nivelului abilităților și competențelor angajaților, creșterea sustenabilității ocupării și sprijinirea mobilității forței de muncă.

Acompaniate de acțiunile de formare profesională continuă de tip life-long-learning contribuie la îndeplinirea obiectivului specific. „ESO4.7 – Promovarea învățării pe tot parcursul vieții, în special a oportunităților flexibile de actualizare a competențelor și de recalificare pentru toți. Ținând seama de competențele antreprenoriale și digitale, printr-o mai bună anticipare a schimbării și a cerințelor de noi competențe bazate pe nevoile pieței muncii, precum și prin facilitarea tranzițiilor profesionale și promovarea mobilității profesionale (FSE+)”.

Grupul țintă

Grupul țintă este format din 633 angajați cu contract individual de muncă (parțial sau individual), inclusiv aflați în poziții de management, din întreprinderi publice sau private. 

  • Categoria 1 – 96 de persoane – cursuri de calificare,
  • Categoria 2 – 154 de persoane – cursuri de specializare,
  • Categoria 3 – 383  – programe de formare cu certificare la nivel de companie.

Datorită complexității problemelor cu care se confruntă grupul țintă și a faptului că este nevoie de activități susținute și integrate pentru a obține impactul dorit, proiectul se va desfășura pe o perioadă de 24 luni, iar toate activitățile care implică direct persoanele din grupul țintă reprezintă activități eligibile conform Ghidului specific „Ține pasul”.

Astfel, pentru atingerea obiectivelor specifice, proiectul își propune un număr de 5 activități majore:

  • Organizarea și desfășurarea campaniei de informare și conștientizare,
  • Consiliere profesională și orientare în carieră pentru angajați,
  • Organizarea și desfășurarea programelor de formare profesională pentru angajați și manageri,
  • Activități transversale de management
  • Informare și publicitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles