luni, iunie 16, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Peste 460 de elevi din Alba Iulia vor primi zilnic o masă caldă prin Programul „Masă Sănătoasă”

Primăria Municipiului Alba Iulia face un nou pas în susținerea educației și a copiilor din medii vulnerabile. Astăzi a fost semnat contractul de implementare a Programului Național „Masă Sănătoasă”, prin care elevii din învățământul obligatoriu vor beneficia zilnic de o masă caldă, pe durata întregului an școlar 2025.

Unul dintre beneficiarii direcți ai programului este Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, unde 467 de elevi vor primi zilnic mâncare caldă în regim de catering. Măsura se va aplica până la finalul anului școlar, respectiv 31 decembrie 2025.

Educația este nu doar un pilon al dezvoltării durabile, ci și un mijloc esențial pentru asigurarea echității și coeziunii sociale. Astăzi a fost semnat contractul de implementare a Programului Național «Masă Sănătoasă», o inițiativă care vine în sprijinul elevilor din învățământul obligatoriu, oferindu-le zilnic o masă caldă, pe întreaga durată a cursurilor din anul 2025”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Programul are ca scop principal sprijinirea copiilor proveniți din medii defavorizate, contribuind la combaterea abandonului școlar, la îmbunătățirea performanței educaționale și la promovarea unui stil de viață sănătos. Prin acest demers, administrația locală își reafirmă angajamentul față de echitate, solidaritate și dezvoltarea durabilă a comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles