vineri, martie 13, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Operațiune comună SRI–DIICOT: Tentativă de sabotaj rusesc, dejucată în România

Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și cu sprijinul partenerilor internaționali, a împiedicat o tentativă de sabotaj pe teritoriul României, organizată de Federația Rusă. Operațiunea avea ca țintă un sediu al companiei ucrainene de curierat NOVA POST din București.

Potrivit comunicatului SRI, acțiunea de contracarare a avut loc în perioada 14–15 octombrie 2025, când doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a serviciilor secrete ruse, au încercat să introducă pe teritoriul României două dispozitive incendiare disimulate în colete.

Dispozitivele – confecționate artizanal și ascunse în căști audio și piese auto – conțineau substanțe inflamabile, precum termit și nitrat de bariu, și erau echipate cu sisteme de inițiere de la distanță și monitorizare GPS.

Intervenția rapidă a echipelor specializate ale SRI a permis identificarea coletelor suspecte, dezamorsarea acestora și eliminarea riscului unei explozii intenționate sau accidentale.

În prezent, DIICOT, în cooperare cu structurile de ordine publică și de securitate națională, derulează investigații ample privind activitatea celor doi cetățeni ucraineni. Conform datelor preliminare, aceștia făceau parte dintr-o rețea internațională de sabotori activă în mai multe state europene, controlată de serviciile secrete ruse.

Țintele vizate de această rețea ar fi infrastructurile logistice și economice asociate companiei Nova Post, cea mai mare firmă privată de curierat din Ucraina, care operează și pe teritoriul României.

„Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național.

Serviciul Român de Informații mulțumește tuturor partenerilor naționali și internaționali implicați în asigurarea securității cetățenilor României”, a transmis Serviciul Român de Informații, mulțumind tuturor structurilor implicate în menținerea securității cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles