CSM Unirea Alba Iulia a ajuns la un acord cu portarul Cristian Bălgrădean. Astfel, fotbalistul cu peste 300 de meciuri în Liga I a semnat cu echipa „alb-negrilor” și va fi prezent luni, 20 ianuarie 2025, la reunirea lotului.
„Am venit cu sufletul deschis la Alba Iulia, cred că pot ajuta la dezvoltarea acestui proiect frumos. Vin să pun umărul la îndeplinirea obiectivelor, iar principalul este promovarea în Liga a II-a, dar totodată ne dorim să mergem și cât mai departe în Cupa României Betano.
Sunt fericit că am venit la Unirea Alba Iulia, m-am simțit dorit de toată lumea și asta a contat pentru mine. Cel mai important este să ne îndeplinim toate obiectivele”, a declarat Cristian Bălgrădean, imediat după semnarea contractului cu CSM Unirea Alba Iulia, conform unei postări publicate de club pe rețelele sociale.
Mai multe detalii despre Cristian Bălgrădean
Născut pe data de 21 martie 1988, Cristian Bălgrădean are în palmares toate echipele importante din prima ligă a țării noastre, acesta îmbrăcând pe rând tricoul echipelor Dinamo București, FCSB, CS Universitatea Craiova, CFR Cluj sau UTA Arad, iar de-a lungul timpului a mai evoluat la: Concordia Chiajna, Unirea Urziceni, Liberty Salonta, FC Brașov, Minerul Lupeni și Atletico Arad.
De asemenea, conform aceleiași surse, Cristian Bălgrădean are o selecție la prima reprezentativă a țării noastre, este dublu campion al României, alături de CFR Cluj, a cucerit de două ori Cupa României alături de FCSB și Dinamo, acesta avânt în cont și două Supercupe ale României alături de CFR și Dinamo București.
Alba Business va continua să urmărească subiectele de interes, oferind cititorilor informații corecte și actualizate. Pentru mai multe imagini, noutăți și informații verificate, ne puteți urmări și pe Instagram.