Miercuri, 14 mai 2025, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carieră INTEGRA-ALUMNI-UAB, eveniment dedicat sprijinirii inserției profesionale a studenților și absolvenților. Inițiativa este coordonată de Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB), în colaborare cu AJOFM Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba.
Evenimentul reunește companii și instituții din diverse domenii, interesate să recruteze tineri pentru posturi disponibile, stagii de practică, internshipuri, activități de voluntariat sau colaborări pentru proiecte academice.
Organizatorii subliniază că interesul crescut manifestat în edițiile anterioare și rezultatele pozitive privind integrarea tinerilor pe piața muncii justifică și încurajează continuitatea acestui demers.
Angajatorii care doresc să participe la târg sunt invitați să își anunțe prezența până pe 12 mai 2025, printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail larisadragolea@uab.ro, menționând posturile disponibile și numărul acestora, pentru a le fi rezervat un stand.
Evenimentul face parte din proiectul CNFIS-FDI-2025-F-0531, axat pe dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților, integrarea eficientă a absolvenților în câmpul muncii și întărirea legăturii cu rețeaua ALUMNI. Proiectul este susținut de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, sub coordonarea conf. univ. dr. Larisa Dragolea, director CICOC-UAB.