vineri, martie 13, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Noua versiune a PNRR, aprobată de Comisia Europeană. România va primi 21,4 miliarde de euro prin planul revizuit

Comisia Europeană a dat undă verde versiunii finale a Planului Național de Redresare și Reziliență al României, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută miercuri.

„Este momentul şi pentru veşti bune, prea puţine în ultima vreme. Astăzi marcăm o zi importantă pentru dezvoltarea României (…) Se încheie o etapă esenţială în procesul de revizuire a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Comisia Europeană a aprobat, astăzi, la ora 4:10 varianta pe care sperăm noi s-o avem finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a României – PNRR”, a declarat Pîslaru.

Oficialul a explicat că noua valoare totală a PNRR este de 21,41 miliarde de euro, dintre care 13,57 miliarde reprezintă granturi nerambursabile, iar 7,84 miliarde provin din împrumuturi. „Avem acum un plan mai coerent, un plan realist”, a subliniat ministrul.

Dragoș Pîslaru a precizat că documentul a trecut printr-un proces complex de renegociere, menită să elimine proiectele întârziate sau cu probleme. „Am transformat un plan care era aferent unui portofoliu mult supra-contractat (…) În acest moment, avem o versiune revizuită care este realistă, sustenabilă şi orientată către rezultate”, a spus acesta.

Ministrul a anunțat și următoarele etape de implementare, menționând că vineri va merge la Bruxelles pentru a discuta despre a patra cerere de plată. „Până acum, am avut trei cereri de plată. Urmează cererea de plată IV (…) Revizuirea a avut două obiective: aplicarea articolului 21 din Regulamentul European, care permite ajustări când apar circumstanţe obiective, și simplificarea Planului”, a explicat el.

Printre modificările importante se numără reducerea numărului de jaloane de la 518 la 390, eliminarea celor redundante și clarificarea indicatorilor. „Scopul nostru a fost acela de a reduce presiunea pe bugetul de stat şi deficitul, protejând investiţiile care sunt cu adevărat importante”, a afirmat ministrul.

De asemenea, o parte dintre investițiile considerate riscante au fost scoase din PNRR, iar altele au fost mutate din zona de împrumuturi pe granturi. „Am eliminat investiţiile cu risc major, am mutat din împrumuturi în granturi 26 de investiţii (…) Valoarea investiţiilor mutate este nu mai puţin de 5,7 miliarde de euro”, a precizat Pîslaru.

Printre proiectele sprijinite se numără Autostrada A7 (2,17 miliarde de euro), programul „Valul renovării”, investiții în digitalizare, capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, precum și achiziția de 1.200 de ambulanțe moderne.

Pe zona fiscală, s-a convenit reformularea unor jaloane, inclusiv reorganizarea ANAF, pentru o administrație mai eficientă. „După această cerere IV, mai avem încă două cereri, 5 şi 6 (…) Am încasat deja 10,72 miliarde de euro, aproximativ jumătate din alocarea totală”, a adăugat ministrul.

„România merge mai departe cu un PNRR realist, construit pe rezultate, care aduce investiţii concrete, protejează bugetul de stat şi contribuie fundamental la dezvoltarea ţării”, a concluzionat Dragoș Pîslaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles