Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește reorganizarea Agenției de Legătură RICA și transformarea acesteia în Serviciul RDDA – Agenția de Legătură cu Comisia Europeană. Noua structură va funcționa în subordinea directă a ministrului Agriculturii și va avea rolul de a colecta, analiza și transmite date privind sustenabilitatea fermelor românești către Bruxelles.
Proiectul este finanțat din fonduri europene și naționale, cu un buget total de 3,5 milioane de euro pentru perioada 2025-2027. Din această sumă, 2,5 milioane de euro au fost deja virați României în decembrie 2024 de către Comisia Europeană, iar restul reprezintă contribuția statului român pentru acoperirea costurilor de funcționare.
Noua agenție are misiunea de a integra și dimensiunea de mediu și pe cea socială în datele colectate, nu doar pe cea economică, așa cum se întâmpla până acum prin RICA. Practic, informațiile culese vor permite evaluarea performanței fermelor din perspectiva durabilității și vor sta la baza elaborării de politici publice pentru un sector agricol mai competitiv și mai prietenos cu mediul.
„Fondurile necesare transformării rețelei și achiziționării de echipamente software și hardware în valoare de 2.577.741 euro au fost transferate de CE României în data de 17.12.2024 motiv pentru care demararea procedurilor de achiziție publică reprezintă o urgență a sectorului. Pentru a putea lansa procedurile de achiziție publică pentru noua rețea de date RDDA legislația de sector trebuie să fie în vigoare fapt care justifică elaborarea în regim de urgență a noii legislații”, se arată în proiectul de OUG pregătit de MADR.
Componenta de digitalizare este esențială: aproximativ 1,83 milioane euro vor fi investite în dezvoltarea unei aplicații software moderne și achiziția de echipamente IT, care să asigure colectarea și transmiterea în timp real a datelor. Alte fonduri vor fi folosite pentru stimulentele oferite fermierilor care participă la sondaje, pentru servicii de analiză economică, instruire și schimburi de experiență.
Schimbările aduc și oportunități de angajare: MADR va recruta trei specialiști pe posturi de consilieri superiori, plătiți cu circa 2.800 de euro brut pe lună, echivalentul a peste 8.000 lei net. Ministerul precizează că acest nivel de salarizare este conform grilelor din administrația publică centrală și „nu reprezintă o excepție sau un beneficiu suplimentar”.
În plus, fermierii care furnizează date către rețeaua RDDA vor primi câte 50 de euro pe an, sumă neimpozabilă, precum și consultanță și feedback privind performanța exploatațiilor lor. România are obligația de a transmite Comisiei Europene 5.100 de chestionare completate anual începând cu 2027.
„Înființarea RDDA nu reprezintă o opțiune facultativă, ci o obligație asumată de România prin legislația europeană. Prin acest demers, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură respectarea angajamentelor europene și pune bazele unei agriculturi mai durabile, transparente și competitive, fundamentată pe date obiective și complete”, transmite instituția.



