duminică, aprilie 20, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Ministerul Energiei lansează noi finanțări pentru companiile interesate de producția proprie de energie verde. Buget total de 300 de milioane de euro

Companiile private din România au acum oportunitatea de a accesa fonduri pentru a-și dezvolta capacități de producție a energiei din surse regenerabile. Ministerul Energiei a deschis un nou apel de proiecte, al doilea din cadrul programului destinat susținerii autoconsumului energetic, cu un buget total de 300 de milioane de euro, provenit din Fondul pentru Modernizare.

Apelul vizează exclusiv mediul privat și are ca scop stimularea investițiilor în energie curată, contribuind la creșterea independenței energetice a firmelor românești. Ghidul solicitantului a fost publicat pentru consultare publică, iar noutățile aduse de această rundă includ proceduri mai flexibile și cerințe administrative simplificate.

Modificările propuse

-Acceptarea diverselor forme de ipotecă în faza de evaluare, cu condiția clarificării situației juridice a imobilului în termen de 60 de zile de la semnarea contractului;

-Eliminarea obligației de a prezenta documentele privind scoaterea din circuitul agricol și autorizația de construire în prima etapă – acestea vor fi necesare doar ulterior, la solicitările de plată;

-Necesitatea obținerii avizului de mediu doar înaintea primei cereri de prefinanțare sau rambursare;

-Extinderea accesului și pentru companiile din agricultură, industria alimentară și producția de băuturi, prin includerea codurilor CAEN 01, 10 și 11 în lista beneficiarilor eligibili.

Ajutorul de stat poate ajunge până la 20 de milioane de euro pentru fiecare proiect aprobat, cu condiția ca minimum 70% din energia produsă să fie destinată consumului propriu al companiei.

Valoarea sprijinului variază în funcție de tipul și capacitatea instalației

-Până la 450.000 euro/MW pentru centrale solare de până la 5 MW;

-Până la 360.000 euro/MW pentru capacități solare peste 5 MW;

-Maximum 700.000 euro/MW pentru instalații eoliene;

-Până la 1.805.000 euro/MW pentru hidrocentrale.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că acest program reprezintă „un pas esențial în susținerea unei economii românești sustenabile, bazate pe eficiență și autonomie energetică”. Perioada de consultare publică a Ghidului este de 10 zile calendaristice, iar toate detaliile pot fi consultate pe site-ul oficial al Ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles