Lucrările de modernizare a Drumului Județean 705, care leagă localitățile Zlatna și Almașu Mare, avansează într-un ritm susținut. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a efectuat o nouă vizită pe șantier, alături de Ciprian Orlea, reprezentant al Serviciului Administrarea Drumurilor Județene, pentru a verifica stadiul intervențiilor.
„Transmit, pe această cale, că până în clipa de față aici au fost realizate o serie de lucrări de anvergură, după cum urmează: terasamente (decopertare drum și strat de balast), podețe tubulare, podețe dalate, rigole ranforsate, ziduri de sprijin și piloți forați”, a precizat Marius Hațegan.
În perioada următoare, constructorul urmează să finalizeze terasamentele (inclusiv stratul de piatră), cele trei straturi de asfalt, noi rigole ranforsate, consolidări ale versanților, marcaje și semnalizare rutieră.
„I-am solicitat constructorului o mobilizare mai bună, pentru ca termenul de finalizare să fie respectat cu sfințenie. Oricum, din punctul meu de vedere, orice întârziere este exclusă!”, a adăugat Hațegan.
Drumul are o lungime de 6,195 kilometri, iar finanțarea lucrărilor, în valoare de 31.979.707,84 lei (inclusiv TVA), este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin programul „Anghel Saligny”. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru luna septembrie a acestui an.