duminică, aprilie 20, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Investiții majore la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Secții noi, modernizări și dotări de ultimă generație

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se află într-un amplu proces de modernizare, prin derularea mai multor proiecte de investiții ce vizează creșterea calității actului medical și a confortului pentru pacienți. Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a anunțat că lucrările aflate în desfășurare sunt realizate cu fonduri europene, prin Compania Națională de Investiții și cu sprijinul financiar al administrației județene.

Printre proiectele cheie se numără extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe (UPU), unde numărul de pacienți este ridicat. Lucrările includ dotarea cu echipamente medicale performante și reamenajarea completă a spațiilor. Finalizarea este programată pentru sfârșitul lunii iunie 2025.

O altă investiție importantă este construcția unei clădiri noi pentru Secția de Psihiatrie acuți, în curtea spitalului. Aceasta va dispune de 50 de paturi, săli de tratamente și consultații, un ambulatoriu și o terasă. Noul spațiu va oferi condiții moderne pentru tratamentul și reintegrarea pacienților cu tulburări psihice.

De asemenea, lucrările la clădirea destinată secțiilor de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională – cea mai amplă investiție derulată în prezent – au început la finalul lunii februarie. Proiectul va permite tratarea pacienților cu afecțiuni grave în județul Alba, eliminând necesitatea deplasărilor la spitale din Cluj sau Mureș.

În ultimii ani am modernizat ambulatoriul, am reabilitat energetic clădirea spitalului și am relocat mai multe secții în spații noi. Vom continua să investim în sănătate, pentru a asigura cele mai bune condiții de viață locuitorilor județului nostru”, a declarat Ion Dumitrel.

Consiliul Județean Alba anunță că va susține și în continuare modernizarea infrastructurii medicale din județ, considerând-o o prioritate esențială pentru comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles