miercuri, martie 19, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Investiții de peste 77.344.955 lei în șapte centre de zi și rezidențiale din județul Alba

La sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba (AJPIS Alba) se semnează contractele de finanțare pentru șapte unități de asistență socială din județul Alba. Potrivit directorului AJPIS, Flaviu Cozuc: „Valoarea finanțării din bugetul MMSS este de 77.344.955 lei. Finanțările sunt de la bugetul de stat, respectiv prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”.

„Finanțările au fost solicitate și aprobate pentru patru construcții de noi centre sociale și pentru dotarea a trei centre sociale existente. Contractele vizează finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați”, adaugă directorul AJPIS Alba.

În cursul zilei de marți, 19 noiembrie 2024, în cadrul întâlnirii prefectului Nicolae Albu cu directorul AJPIS Alba, Flaviu Cozuc, au fost discutate aspectele privind semnarea contractelor și derularea lucrărilor.

„Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii, dar și creșterea siguranței. Finanțările vor fi utilizate pentru realizarea de lucrări în vederea obținerii autorizației pentru:

  • securitate la incendiu,
  • construcția de clădiri noi,
  • reparații capitale,
  • renovări,
  • lucrări de extindere,
  • dotarea centrelor.

Au fost alocate fonduri pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile, în special a persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități. Ne preocupăm să asigurăm protecție sporită beneficiarului, iar dezvoltarea infrastructurii reprezintă o condiție indispensabilă în acest sens, pentru ca rezidenții acestor centre să beneficieze de servicii de calitate”, precizează prefectul Nicolae Albu.

Unitățile de asistență socială care beneficiază de finanțări:

  • Asociația de Îngrijire si Recuperare a Persoanelor Balneomed Grup Cămin de bătrâni 12.902.384,29 lei – construcții noi și extinderi, 861.275,71 – dotări, 13.763.660,00 – total;
  • Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia Adăpost de Noapte 777.403,55 – dotări 777.403,55 – total;
  • Asociația Satul Bunicilor Așezământul pentru bunici Sf. Martin 101.672,72 – dotări 101.672,72 – total;
  • Asociația „Un Pas Înainte Alexandra” Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Aiud 19.426.205,68 – construcții noi și extinderi, 4.407.982,22 – amenajări, reparații, modernizări 5.576.959,09 – dotări 29.411.146,99 –total;
  • Filiala Filantropia Ortodoxă Războieni – Cetate Cămin de bătrâni 3.832.593,14 – construcții noi și extinderi 671.649,00 – dotări, 4.504.242,14 – total;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba Reabilitarea, Amenajarea, Modernizarea și Reautorizarea PSI a Imobilului în care Funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CIAPAD) Abrud – 5.364.985,55 – construcții noi și extinderi, 20.047.990,91 – amenajări, reparații, modernizări 830.960,59 – dotări, 26.243.937,05 – total.
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR) 1.574.158,79 – amenajări, 968.733 – dotări, 2.542.892,20 – total.

Astfel, o parte din contractele de finanțare au fost semnate marți, 19 noiembrie 2024, urmând ca astăzi, 20 noiembrie, să fie finalizate toate documentațiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles