3,2 mil. lei, suma estimată pentru reabilitarea şi extinderea sediului Primăriei Sebeş

Aproape 3,2 mil. lei este valoarea estimată pentru reabilitarea şi extinderea clădirii în care funcţionează Primăria din Sebeş, instituţie care a lansat joi în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
Firmele interesate pot să depună oferte până în data de 19 octombrie, la ora 15. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Imobilul, monument istoric, se află în proprietatea Primăriei şi aparţine domeniului public al Municipiului. Nu există documente tehnice cu privire la construirea clădirii. Imobilul se încadrează în categoria clădirilor monument istoric cărora nu li se poate modifica aspectul faţadelor şi trebuie armonizat cu valoarea şi aspectul clădirii. Necesită condiţii speciale de punere în valoare, încercând încadrarea aspectului vechi în elementele moderne şi de factură nouă.
Este imperativ necesar a se ţine cont de cerinţele specifice ale clădirii, de normele în vigoare şi de raportul optim între calitate, condiţii de confort şi costuri.
Proiectantul, în cadrul activităţii de asistenţă tehnică, a avut în vedere urmatoarele: instalaţii electrice complete, semnalizare, desfumare şi voce date, instalaţie antiefracţie, Instalaţie supraveghere video, Instalaţie CATV, info display, instalaţie sonorizare, instalaţie vot electronic.
Pentru execuţia lucrarilor se vor utiliza numai materiale agrementate şi certificate în conformitate cu prevederile şi reglementările naţionale în vigoare, precum şi cu legile şi standardele naţionale armonizate cu legislaţia Uniunii Europene.