O firmă din Alba a inventat o stație de dezinfectare pentru accesul în spații publice

O firmă din Alba a inventat o stație de dezinfectare pentru accesul în spații publice

O firmă din Alba Iulia a inventat şi realizat o stație de dezinfectare pentru accesul în zone publice cu trafic intens. Ea permite dezinfectarea mâinilor, dar și a încălțămintei şi poate fi amplasată la intrarea în instituții publice, unități de învățământ, magazine, hoteluri, supermarketuri sau în orice spațiu public cu trafic intens.

 În baza unui parteneriat încheiat cu autorităţile locale din Ciugud, staţia de dezinfectare a fost testată şi este folosită la Primărie. Staţii similare au fost montate şi în şcoala din localitate şi la farmacia din sat. Practic, Primăria Ciugud este prima instituție publică ce a folosit noua stație de dezinfectare, denumită Freestand, și a verificat utilitatea, rezistența și performanțele acestei soluții inventată în contextul pandemiei de coronavirus.

Cleandrop și Cleanstation, cele două variante ale stației de dezinfectare pentru accesul în spații publice, sunt produse care se pretează pentru orice spațiu, fie că vorbim de instituții, școli, spitale sau de restaurante, supermarketuri și mall-uri. Staţia este rezistentă la coroziune şi are avantajul că poate fi personalizată în culori, cu logo-ul și cu accesoriile dorite de compania/instituția care o va folosi. Ea are utilizări multiple și poate, spre exemplu, să fie transformată într-un stand de informare. 

Stația de dezinfectare pentru accesul în spații publice a fost realizată în cadrul campaniei „Producem în România, pentru o Românie curată și sănătoasă”, campanie în care sunt incluse mai multe companii din Transilvania.

Categories: Business in top