joi, martie 20, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Iaurtul de oaie din Câlnic, de la ferma Bârsan, printre produsele cu care România se mândrește la „Săptămâna verde 2025” de la Berlin

Expoziția internațională „Săptămâna verde 2025” (‘Grüne Woche’), dedicată producătorilor agricoli și industriei alimentare, are loc în perioada 17-26 ianuarie, la Berlin. Astfel, printre produsele expuse la ediția din 2025 a expoziției se numără și iaurtul de oaie din Câlnic.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din țara noastră participă la eveniment cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.

În cadrul standului MADR vor fi promovate și oferite spre degustare mostre din produse înregistrate pe sisteme de calitate europene sau în curs de înregistrare.

De asemenea, potrivit unui comunicat MADR, printre produsele de la stand se vor regăsi: băutura spirtoasă care în anul 2024 a pornit pe drumul înregistrării europene, Țuică de prune Sordony de Horezu, ca Indicație Geografică, dar și Vinars Jidvei – Indicație Geografică Protejată Național și cidru – băutură fermentată liniștit. Totodată, spre degustare vor fi oferite produse montane și ecologice, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.

Alte produsele românești ce vor fi expuse la ediția 2025 a expoziției „Săptămâna Verde”, conform aceleiași surse, sunt cele care se află în proces de înregistrare pe un sistem de calitate european.

Iaurtul de oaie din Câlnic, județul Alba

Sursă foto: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Iaurtul de oaie din Câlnic, a cărui denumire va urma etapele înregistrării pe un sistem de calitate european este expus la ediția 2025 a expoziției.

Ferma Bârsan din satul Câlnic, județul Alba, produce cu mândrie Iaurtul de oaie din Câlnic, un produs 100% natural, realizat din lapte integral de la oile din rasa Assaf, recunoscută pentru calitatea excepțională a laptelui.

Iaurtul are un conținut de 6% grăsime și este fabricat după o rețetă tradițională, folosind utilaje moderne achiziționate prin fonduri europene. Procesul atent de producție include pasteurizarea, fermentarea în condiții ideale și ambalarea în borcane de sticlă prietenoase cu mediul.

Eticheta iaurtului poartă imaginea Cetății Câlnic, o comoară medievală din Transilvania, simbol al comunității și istoriei locale.

Expoziția „Săptămâna Verde 2025”: Afaceri și tradiții

Expoziția „Săptămâna Verde 2025” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial.

Participarea țării noastre la această manifestare cu un stand de prezentare a devenit o tradiție, întrucât „Grϋne Woche” face posibilă expunerea politicilor și strategiilor din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, a potențialului agricol și al oportunităților de investiții, al dezvoltării de noi relații comerciale, cu impact pozitiv asupra creșterii competitivității și implicit a exporturilor pe piețele internaționale, în scopul echilibrării balanței comerciale.

Potrivit Raportului final al ediției din anul 2024, la evenimentul organizat în anul 2024, au fost prezenți peste 1.400 de expozanți, din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.

Alba Business va continua să urmărească subiectele de interes, oferind cititorilor informații corecte și actualizate. Pentru mai multe imagini, noutăți și informații verificate, ne puteți urmări și pe Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles