duminică, iunie 15, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Diplomele de studiu vor menționa explicit nivelul de calificare începând cu anul școlar viitor: Măsură pentru simplificarea recunoașterii în UE

Începând cu următorul an școlar, toate documentele de absolvire – de la Bacalaureat până la doctorat – vor include în mod explicit nivelul de calificare. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, care a explicat că această măsură va facilita recunoașterea diplomelor românești în spațiul european.

„Am încercat, prin hotărâre de guvern, să standardizăm lucrurile, și anume: de acum încolo, toate diplomele și toate certificările care sunt date în țară în urma unor procese educaționale — educație formală, educație non-formală, educație informală sau alte procese de formare profesională — vor avea pe ele trecut nivelul de calificare”, a declarat ministrul, potrivit edupedu.ro.

Demnitarul a subliniat că această schimbare are ca scop eliminarea birocrației inutile în cazul celor care doresc să lucreze în alte state membre ale Uniunii Europene.

„În momentul în care ai trecut pe diplomă nivelul de calificare, când mergi cu diploma respectivă în orice țară din Uniunea Europeană, nu te mai pune nimeni să demonstrezi nivelul de calificare cu alte hârtii și cu alte dovezi, ci se vede exact pe diplomă. Aceasta înseamnă că accesul la piața muncii este mult, mult mai simplu”, a explicat el.

Potrivit oficialului, această modificare va fi aplicată tuturor tipurilor de diplome – Bacalaureat, licență, masterat, doctorat – dar și certificatelor profesionale eliberate în urma cursurilor de formare, inclusiv cele din domeniul coordonat de Ministerul Muncii.

„(…) toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, de licență, de masterat, de doctorat, inclusiv certificatele profesionale care se dau ca urmare a cursurilor de formare, spre exemplu, care există în legătură cu demersul Ministerului Muncii. Sunt zeci de mii, ca să nu spun sute de mii de diplome anual”, a adăugat ministrul.

El a mai precizat că includerea nivelului de calificare are rolul de a asigura compatibilitatea cu sistemele educaționale din celelalte țări, astfel încât beneficiarii diplomelor să nu mai fie nevoiți să demonstreze nivelul de studii în mod suplimentar.

„Începând cu noul an școlar, este trecut nivelul de calificare astfel încât să fie compatibil cu ce există în alte țări. Să nu-ți mai ceară dovezi că se ridică la nivelul patru sau la nivelul cinci sau la nivelul trei”, a conchis ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles