Municipiul Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru proiectul european „Alba Iulia Incluzivă 2030 – Acces echitabil la educație, servicii și ocupare pentru comunități marginalizate”, o investiție cu o valoare totală de aproape 27 de milioane de lei, destinată sprijinirii persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a precizat că proiectul reprezintă una dintre cele mai ample intervenții integrate de incluziune socială implementate în oraș în actualul exercițiu financiar european.
Proiect de aproape 27 de milioane de lei pentru reducerea excluziunii sociale
Investiția, finanțată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, urmărește reducerea, până în anul 2030, cu cel puțin 11% a numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din teritoriul Strategiei de Dezvoltare Locală Alba Iulia.
Proiectul combină investiții în infrastructură socială cu servicii integrate de educație, sănătate, ocupare, formare profesională și asistență socială, având ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile.
Șase locuințe sociale și modernizarea cantinei sociale
Printre investițiile prevăzute se numără construirea a șase locuințe sociale individuale, destinate unui număr de 33 de beneficiari, reprezentând șase familii vulnerabile.
Beneficiarii vor primi și servicii de acompaniere socială, prin planuri individuale de intervenție și activități dedicate integrării și menținerii locuinței.
Proiectul include, de asemenea, modernizarea cantinei sociale, care va fi transformată într-un centru de zi destinat persoanelor vulnerabile.
Prin serviciile oferite în această infrastructură vor beneficia 263 de persoane, dintre care 148 de vârstnici și 115 copii, inclusiv persoane de etnie romă.
Programe pentru copii, tineri și părinți
Componenta educațională a proiectului prevede implicarea a 440 de copii și tineri în programe de tip before school și after school, precum și în activități culturale, sportive și recreative.
Totodată, 200 de părinți vor beneficia de sesiuni de informare și consiliere pentru prevenirea abandonului școlar și susținerea participării copiilor la educație.
În ceea ce privește integrarea pe piața muncii, 150 de tineri vor participa la programe de consiliere profesională și orientare în carieră, iar 84 de tineri de etnie romă vor urma cursuri pentru dobândirea competențelor profesionale și de bază.
Servicii integrate pentru persoanele vârstnice
Proiectul acordă o atenție specială persoanelor în vârstă.
Astfel, 202 vârstnici vulnerabili vor beneficia de servicii integrate de îngrijire la domiciliu, asistență medicală, sprijin psihologic, consiliere socială și juridică, precum și servicii de kinetoterapie.
În plus, 148 de persoane vârstnice vor primi hrană caldă, dintre care 19 sunt de etnie romă.
„Consider că importanța acestui proiect constă în faptul că reunește, într-un singur cadru de intervenție, investiții în infrastructură socială și locuire, servicii sociale integrate, educație, ocupare și dezvoltare comunitară. Prin construirea locuințelor sociale, modernizarea cantinei sociale, sprijinirea copiilor și părinților, dezvoltarea competențelor profesionale ale tinerilor și extinderea serviciilor dedicate persoanelor vârstnice, îmi doresc să contribuim la construirea unei comunități mai incluzive, mai echitabile și mai bine pregătite să reducă, pe termen lung, sărăcia și excluziunea socială”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Edilul a precizat că semnarea contractului de finanțare reprezintă începutul implementării efective a investițiilor și serviciilor prevăzute în proiect.
„Alba Iulia Incluzivă 2030” va fi implementat de Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia și Asociația Dezvoltarea Capitalului Uman.
Valoarea totală a proiectului este de 26.955.852,35 lei, din care 23.236.627,90 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Implementarea este programată pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 1 iulie 2026 – 30 iunie 2029.



