Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Alba, organizează consultații gratuite și testări ale glicemiei pentru adulți, cu scopul de a evalua și preveni riscul de diabet zaharat. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, 30 noiembrie și duminică, 1 decembrie, la sediul administrativ al Consiliului Județean Alba.
Cadrele medicale prezente vor fi doamna Neptina Munteanu medic primar diabet, nutriție boli metabolice și asistent medical doamna Laura Filipescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba.
„De Ziua Națională a României, vă invităm să fim împreună pentru sănătate, oferindu-vă consultații gratuite și testare glicemie, pentru adulți, pentru evaluarea riscului de diabet zaharat”, transmit reprezentanții SJU Alba Iulia.
Ce trebuie să știți despre diabet?
Prevenția începe cu informarea, iar un control simplu poate face diferența între sănătate și complicații severe. Această afecțiune cronică, care afectează modul în care organismul utilizează zahărul din sânge, poate fi gestionată eficient dacă este descoperită la timp.
Diabetul reprezintă o provocare majoră la nivel global, afectând sănătatea și bunăstarea oamenilor, familiilor și comunităților din întreaga lume. În Luna Mondială a Diabetului, subliniem cât de esențială este prevenția și depistarea timpurie.
Exista doua tipuri de diabet:
- Diabetul de tip 1 (cunoscut anterior ca insulino-dependent, juvenil sau cu debut în copilarie) se caracterizează prin deficit absolut de insulină și necesită administrare zilnică de insulină. Deși diabetul zaharat de tip 1 este diagnosticat preponderent în copilarie, el poate să apară la orice vârstă. Diabetul de tip 1 NU poate fi prevenit deoarece este cauzat de un proces autoimun în cadrul careia sistemul imunitar al pacientului atacă celulele beta pancreatice, adică celulele care produc necesarul de insulină.
- Diabetul de tip 2 (cunoscut anterior ca non-insulino-dependent sau cu debut la adult) reprezintă cel puțin 90% din toate cazurile de diabet. Spre deosebire de diabetul de tip 1 care nu poate fi prevenit, diabetul de tip 2, susțin mai multe studii în domeniu, poate fi prevenit sau întarziat. Este caracterizat prin insulino-rezistență și deficit relativ de insulină, prezente împreună sau separat la data depistării diabetului. Diagnosticul de diabet tip 2 poate fi pus la orice vârstă. Diabetul de tip 2 poate rămâne nedepistat pentru mulți ani, iar diagnosticul se face deseori când apare o complicație sau ca urmare a testării de rutină a glucozei în sânge sau în urină. Frecvent, dar nu întotdeauna se asociază cu greutatea corporală crescută sau cu obezitatea, care în sine pot duce la insulino-rezistență și niveluri crescute de glucoză în sânge, conform Medicover.
Mai multe informații sunt disponibile AICI.
Când și unde trebuie să veniți?
- Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele 16:00 – 20:00
- Duminică, 01 decembrie 2024, între orele 09:00 – 13:00
La Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba, Spațiile expoziționale de la parter, str. Mihai Viteazu nr. 11.
De ce să veniți?
- Aflați rapid dacă sunteți în risc,
- Primiți sfaturi utile pentru un stil de viață sănătos,
- Puneți sănătatea pe primul loc, alături de specialiști dedicați,
- Sărbătorim împreună Ziua Națională a României prin grijă față de sănătate! Prevenția începe cu un pas mic, dar esențial.
Așadar, această acțiune este organizată de Consiliul județean Alba în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Alba.