luni, iunie 16, 2025

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

Bibliotecă nouă într-un cartier din Alba Iulia: Spațiu dedicat lecturii, educației și incluziunii sociale

În incinta centrului multifuncțional din cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia va funcționa, în curând, o filială a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Inițiativa este posibilă printr-un acord de parteneriat încheiat între Primăria municipiului și biblioteca județeană.

Demersul face parte din angajamentele asumate în etapa de sustenabilitate a proiectului „Ansamblu Urban cu Spații Socio-Culturale, Educative și de Locuit”, ce are ca obiectiv principal sprijinirea comunităților vulnerabile și promovarea incluziunii educaționale și culturale.

Noua filială va fi găzduită în două încăperi special amenajate. Una destinată unei biblioteci clasice, cu rafturi pentru circa 1000 de volume, iar cealaltă echipată cu tehnologie pentru o bibliotecă digitală. În total, spațiul pus la dispoziție de autorități măsoară peste 88 de metri pătrați, fiind mobilat și dotat corespunzător pentru activități educative și culturale.

Biblioteca va avea o capacitate totală de 30 de locuri, deschise atât copiilor, cât și adulților, în special celor proveniți din medii dezavantajate. Aceștia vor avea acces gratuit la lectură, activități de formare, informare, recreere, dar și la resurse IT, contribuind astfel la reducerea decalajelor digitale și la combaterea analfabetismului funcțional.

Primăria va asigura spațiul, mobilierul și va comunica lunar cheltuielile aferente utilităților, în timp ce Biblioteca Județeană va desemna personal specializat și va acoperi o parte din costuri, conform prevederilor parteneriatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles