miercuri, mai 13, 2026

Top 5 Săptămânale

Reclama ta AICI!

Reclama ta!

Din aceeași categorie

ARO aproape de relansare: Un nou vehicul 4×4 românesc, dezvoltat pentru aplicații civile și militare, ar putea intra în producție în doi ani

Unul dintre cele mai cunoscute branduri auto românești, ARO Câmpulung-Muscel, se află în pragul unei relansări spectaculoase. Asociația Română pentru Cercetări Strategice Avansate, Nanotehnologii și Tehnologii Quantice (ARCSANTQ) a anunțat reluarea programului ARO, printr-un proiect complet nou, care vizează dezvoltarea unui vehicul 4×4 modern, adaptat cerințelor actuale de mobilitate civilă și militară.

Noul model, denumit e-ARO 25 NEXT GENERATION, nu reprezintă o simplă reinterpretare a vechilor modele consacrate, ci o construcție integral nouă, realizată pe o platformă heavy-duty, compatibilă cu standardele actuale de electromobilitate strategică. Designul exterior este semnat de casa italiană Granstudio, iar proiectul a fost deja înregistrat la OSIM, potrivit conducerii ARCSANTQ.

Coordonarea programului este asigurată de inginerul Eduard Costache, iar realizarea fizică a vehiculului este gândită ca un efort interinstituțional. Linia de asamblare ar urma să fie amplasată la Uzina Mecanică București, aflată în coordonarea Romarm, în timp ce sistemele de propulsie sunt dezvoltate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI.

„Un asemenea program complex este rezultatul unei colaborări interinstituționale și ne pune într-o poziție privilegiată în regiune. Niciunul dintre vecinii noștri nu s-ar putea lăuda cu un asemenea proiect. (…) Estimările noastre sunt că prezentarea prototipului noului ARO ar necesita o investiție de 12–14 milioane de euro și doi ani”, a declarat Dan Hazaparu, președintele ARCSANTQ.

Din punct de vedere tehnic, e-ARO 25 NEXT GENERATION integrează mai multe soluții inovatoare, printre care un șasiu hibrid de concepție nouă, blindaj ceramic modular, arhitectură hibrid-serie și o platformă tactică modulară, adaptabilă atât utilizării civile, cât și celei militare. Proiectul include două versiuni distincte: una civilă, destinată domeniilor precum industrie, agricultură, silvicultură și intervenții speciale, și una militară, compatibilă cu cerințele NATO, inclusiv standardele de protecție STANAG.

Potrivit estimărilor preliminare, o capacitate de producție de aproximativ 10.000 de unități anual ar putea genera peste un miliard de lei contribuții la bugetul de stat și ar susține crearea a peste 1.800 de locuri de muncă directe și indirecte.

Motorizarea este unul dintre elementele-cheie ale proiectului. COMOTI a optat pentru o soluție hibridă, cu tracțiune exclusiv electrică și range extender, care să asigure un consum redus și o autonomie extinsă. „Vizăm un consum mixt de 4–5%, ceea ce ne va poziționa în rândul celor mai eficiente soluții de pe piață”, a explicat Valentin Silivestru, director general al COMOTI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles