Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat finalizarea și recepționarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră în mai multe zone din municipiu, investiția depășind 3,6 milioane de lei și fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările au fost realizate pe străzile Bistra, Șugag, Jidvei, Romanița, Septimiu Albini, Oașa – Valea Argintului, Gilău – Pădurii și Gilău – Tarnița, proiectul având ca obiectiv modernizarea infrastructurii edilitare și extinderea accesului populației la servicii publice esențiale.
Potrivit administrației locale, investiția contribuie la creșterea standardelor de confort și igienă pentru locuitori, dar și la reducerea riscurilor de poluare și protejarea resurselor de apă.
„Recepția acestor lucrări marchează o etapă importantă în modernizarea rețelelor edilitare ale municipiului și confirmă direcția clară de dezvoltare a orașului. PNRR ne-a oferit oportunitatea de a accelera aceste transformări, iar noi ne străduim să profităm la maximum de acest tip de fonduri și vom continua să atragem fonduri europene și guvernamentale pentru proiecte care răspund nevoilor reale ale cetățenilor, contribuie la creșterea calității vieții și susțin dezvoltarea sustenabilă a cartierelor. Extinderea rețelelor de apă și canalizare înseamnă mai mult confort, mai multă siguranță și condiții moderne, în linie cu standardele unui oraș european în continuă evoluție”, a transmis primarul municipiului Alba Iulia.
În cadrul proiectului au fost realizați 1.120 de metri de rețea nouă de apă potabilă și 2.499 de metri de rețea de canalizare menajeră. Totodată, gospodăriile din zonele vizate au fost conectate la infrastructura nou creată.
Valoarea finanțării nerambursabile obținute prin PNRR este de 3.085.472,09 lei, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile, în valoare de 594.072,38 lei.
Reprezentanții administrației locale susțin că investiția face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii urbane și de extindere a utilităților în cartierele municipiului.



