Astăzi, în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100 ce se desfășoară la București, Alba Iulia a fost aleasă între cele 10 orașe din România care au șanse, cu susținerea necesară, să atingă neutralitatea climatică într-un orizont de timp definit.
Acest fapt înseamnă nu doar o recunoaștere a viziunii, proiectelor și reușitelor de până acum, ci și un sprijin consistent, coordonatorii programului având ambiția de a asigura cel puțin UN MILIARD DE EURO pentru ca orașele selectate până în prezent să își poată atinge ținta de neutralitate climatică.
Dacă la nivel european există mai multe inițiative care coagulează soluții privind neutralitatea climatică, cum ar fi Pactul Verde European sau Misiunile UE privind reziliența climatică și orașele inteligente, M100 reprezintă un set de instrumente pe care România îl propune ca prim pas în lupta națională cu schimbările climatice. M100 reprezintă o Platformă Națională pentru susținerea orașelor românești în tranziția acestora către orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic.
Angajamentele municipiului Alba Iulia
„Alba Iulia a atras până în prezent peste 350 milioane de euro fonduri nerambursabile, iar peste 80% din acestea vizează investiții sustenabile. Pentru un oraș de 74.000 de locuitori reprezintă un indicator clar despre direcția de dezvoltare pe care o urmează. Semnatari ai convenției primarilor pentru climă și energie din 2010, primul oraș certificat sustenabil din Transilvania ca urmare a distincției ”European Energy Awards” acordată de Excelența Sa Ambasadorul Elveției, semnatar al Green City Accord, iar acum parte din acest grup de elită al orașelor din România care prin M100 vor să devină neutre climatic până în 2030/2035.
Toate aceste angajamente asumate ne responsabilizează și mai mult, iar împreună cu colegii mei și cu toți partenerii locali care au susținut inițativa M100 (peste 50 de scrisori de sprijin primite din comunitatea locală, de la cetățeni, companii, ONG-uri sau alte UAT-uri), vom reuși să ducem la bun sfârșit această misiune importantă pentru viitorul orașului și pentru generațiile care vor veni”, transmite Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Oportunitățile oferite de participarea la acest program
„Astfel, prin intermediul M100 și cu sprijinul partenerilor din Norvegia și Islanda, vom beneficia de informații, activități de dezvoltare a capacității (workshopuri, webinarii, sesiuni de asistență tehnică individuală) și documentație (ghiduri și modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acțiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiții și a altor documente relevante.
Participarea la acest program ne va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive și pe termen lung, de a ne îmbunătăți impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 și de a construi o comunitate locală durabilă și implicată.
Viitorul promis copiilor noștri trebuie să fie unul din care să nu simtă nevoia să evadeze. Cred că este realizabil, în următorii ani, să avem în Alba Iulia un transport public integral electric, iluminat public integral inteligent și economic, eficientizarea termică a tuturor clădirilor publice aflate în administrarea Primăriei, dublarea suprafeței spațiilor verzi per cap de locuitor și interconectarea tuturor cartierelor orașului printr-o rețea de piste de biciclete cu sistem de umbrire natural.
Primul proiect include înființarea primei comunități energetice din Alba Iulia
Un prim proiect pe care vrem să-l includem în planul de acțiune pentru neutralitate climatică și pe care să-l implementăm pe termen scurt îl reprezintă înființarea primei comunități energetice din Alba Iulia, în condițiile în care numărul prosumatorilor este în creștere, iar impactul economic, ecologic și social al acestei forme de organizare s-a dovedit unul major în oricare dintre municipiile europene în care există deja. Dincolo de satisfacția de a-și lua energia înapoi și de a împărtăși surplusul de energie generat cu alții din comunitate care au nevoie, vor deveni model de bune practici și pentru sceptici, acționând ca unul dintre cei mai puternici promotori ai energiei verzi”, transmite edilul.
Forumul este o iniţiativă unică în România care reuneşte pentru prima dată oraşe, ministere, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), alături de reprezentanţi ai sectorului asociativ, academic şi privat, precum şi experţi independenţi sub o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică, scrie Agerpres.